Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret

Diana Bursuc, pe locul șase

276
Regate deosebit de puternice la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret (sportivi cu vârste până în 23 de ani), concurs găzduit, zilele trecute, de orașul Strathclyde (Scoția).
Pe lista sportivilor prezenți la reuniune, s-au aflat și constănțenii Diana Bursuc și Florin Anton, ambii de la CS Farul, club la care se pregătesc sub îndrumarea antrenorului Dumitru Răducanu, fost campion olimpic.
Chiar dacă nu au câștigat medalii, sportivii constănțeni au lăsat o bună impresie. Diana Bursuc a fost aproape de podium în finala probei de 4 vâsle, unde a ocupat locul șase. Cursa a fost adjudecată de echipajul Germaniei, argintul și bronzul revenindu-le ambarcațiunilor Noii Zeelande și, respectiv, Marii Britanii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6499 secunde