Cristi Cămui spune că Farul va juca ofensiv la Tg. Jiu, încercând să câștige

Descătușați după victoria cu FC Argeș

8919

Articole de la același autor

În goană după locul 15, constănțenii vor să obțină punct(e) și duminică, pe terenul Pandurilor. Succesul cu argeșenii, de etapa trecută, după 12 etape negre, pare să-i fi readus pe linia de plutire din punct de vedere moral pe fariști.

"Pandurii este o echipă lipsită de griji. Dacă, la începutul returului, era și ea în calculele retrogradării, de 4-5 etape s-a liniștit, și-a făcut punctele pentru rămânerea în Liga 1. În schimb, noi avem datoria să luptăm până la final, cu gândul că vom evita retrogradarea. Dacă, în ce privește punctajul, situația e clară (până vom primi verdictul de la TAS), poate vom avea șansa să nu picăm datorită altor conjuncturi", a declarat Cristi Cămui, consilierul tehnic al Farului.
Constănțenii nu îi vor avea la Tg. Jiu pe Băcilă, Gerlem (suspendați), Vlas (accidentat) și Alibec (convocat la echipa națională Under-19). În aceste condiții, antrenorii Farului s-au oprit asupra următorului "18", care a intrat în cantonament aseară: Curcă, Dobre - portari; Mățel, Pătrașcu, Rastovac, Pahor, Vukomanovic - fundași; Fatai, Voiculeț, Rusmir, Ben Teekloh, Larie, Matei, Gaston - mijlocași; Chico, Gosic, Nanu, D. Florea - atacanți. Farul pleacă spre Tg. Jiu în această dimineață, la ora 8, cu autocarul.
"Contra gorjenilor, vom juca ofensiv. Mergem clar să învingem, dar, până la urmă, și un punct ar fi bun, pentru că ne menține în cursa pentru locul 15, cu șanse mari în fața Gazului, întrucât avem program mai bun ca ei până la final. Punctele de la Tg. Jiu sunt foarte importante pentru noi. Avem o motivare mai mare ca Pandurii. Probabil că va fi un meci deschis. După victoria cu FC Argeș, se pare că echipa s-a descătușat. Arată acest lucru și la antrenamente și e dornică să demonstreze că locul ei e în primul eșalon. Miercuri seară, la întâlnirea de la «Colonadelor», Dumitru Manole, președintele Consiliului Director al clubului, i-a încurajat pe băieți și le-a transmis să joace până la capăt, pentru că sunt speranțe mari de rămânere în Liga 1", a mai spus Cămui.
Tehnicianul farist crede că delegarea lui Alexandru Tudor la Tg. Jiu e un atu pentru Farul, întrucât "Tudor a arbitrat mereu corect și imparțial". De asemenea, deși, aparent, Gaz Metan - Gloria Bistrița e meci de 1 solist, având în vedere și că "oficialul medieșean Ioan Horoba a fost până de curând la Bistrița", Cămui speră ca partida să se joace, totuși, numai pe teren.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4641 secunde