Dennis Șerban și-a dat demisia de la Farul

1696
Dennis Șerban și-a dat demisia de la Farul - b9a08f4b3a92546eb6bccfb4d90eabb9.jpg
Directorul tehnic al "marinarilor" a condus ieri pentru ultima oară un antrenament
al echipei, declarând că nu mai poate continua în situația dificilă în care se află acum Farul.

Ieri, înaintea antrenamentului, într-o conferință de presă, Dennis Șerban a făcut o declarație surprinzătoare, anunțându-și demisia din postul de director tehnic.
"De mâine (n.n. - astăzi), nu voi mai fi la Farul. Azi (n.n. - ieri) voi conduce ultimul antrenament. Îmi pare nespus de rău că am luat această hotărâre, dar am ajuns la o barieră de care nu mai pot trece, oricâte sacrificii aș face. Regret că nu sunt milionar, să cumpăr eu clubul și să rezolv gravele probleme cu care se confruntă. Oricum, voi rămâne alături de Farul și, de câte ori mi se va solicita, îi voi acorda tot sprijinul", a spus Dennis.
Tânărul tehnician și-a anunțat demisia în fața ziariștilor, întrucât, a spus el, ieri, la club nu a fost nimeni împuternicit să i-o accepte sau să i-o respingă. "De când am venit la Farul, m-am întâlnit cu patronii doar de trei ori", a arătat Dennis.
"Nu mai pot continua, pentru că nu mai am ce să le spun în vestiar băieților. Se uită în ochii mei și nu am replică. Au fost zile în care atât eu, cât și Gică Butoiu efectiv ne-am rugat de jucători să intre pe teren și să se pregătească. Le e foarte greu să se gândească la altceva decât la problemele pe care le au. În fiecare zi, sunt întrebat: «Jucăm sâmbătă»? și eu nu știu ce să răspund. Mă gândesc de mult la ce să fac, am tot răbdat, dar nu mai pot", a mai arătat Șerban.
Dennis le-a mulțumit jucătorilor că au dat dovadă de caracter până acum. "Nu m-am așteptat să reziste atât. Mărturisesc că am avut îndoieli în privința lor, dar mă bucur că m-am înșelat. Sunt fotbaliști de valoare, care, dacă nu era această situație la Farul, promovau la pas. Nu e bine să vorbesc de cine e responsabil de această situație de la club. Oricum, le mulțumesc patronilor că m-au adus la Farul. Deși scurtă, a fost o experiență bună, din care încerc să iau lucrurile pozitive", a mai spus Dennis.
După ce au aflat decizia lui Șerban, direct din conferința de presă, suporterii au încercat să-l întoarcă din hotărârea sa. "Dennis, mai stai aceste două etape. Poate mai e o rază de speranță. Poate vine cineva să ajute clubul. Nu te grăbi, e păcat de munca ta", i-au spus fanii, însă Dennis nu a dat înapoi.
Astăzi este ultima zi în care Farul trebuie să achite ratele din această săptămână pentru jucătorii care au semnat reeșalonări, astfel încât echipa să fie programată la meciul cu Steaua II, de sâmbătă, și să evite retrogradarea. Oficialii constănțeni au spus că, ieri, au virat primii bani, 6.500 de euro către Rusmir, iar astăzi vor plăti în timp util restul sumelor până la 18.000 de euro.
Tot ieri, suporterii Farului au continuat campania de sensibilizare, aproximativ 70 de fani strângându-se la stadion, mergând pe terenul secund, în timpul antrenamentului Farului, afișând un banner uriaș cu mesajul "Salvați Farul!" și scandând "Constanța, trezește-te, Farul nostru se stinge!" și "Salvați Farul!". Fanii le-au propus jucătorilor, prin intermediul lui Dennis Șerban, ca la meciul cu Steaua II să intre pe teren purtând un banner cu același mesaj.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4902 secunde