Denisa Macovei, "diamantul" luptelor de la Mangalia

1651
Fără îndoială, pentru sportul constănțean, eroina săptămânii este Denisa Macovei, luptătoarea de la CSS Mangalia cucerind medalia de bronz la Campionatul European pentru juniori de la Zagreb.

De mică fiind o fire energică, Denisa Macovei a practicat artele marțiale timp de opt ani, apoi a schimbat "macazul", trecând, cu gând de performanță, în lumea luptelor.

Și de când a trecut pe saltea, în fiecare an, a cucerit câte o medalie. A fost campioană națională pe fiecare categorie de vârstă, anul trecut a ocupat locul 7 la Cam-pionatul Mondial și locul 8 la Campionatul European, totul culmi-nând, zilele trecute, cu medalia de bronz la Europenele din Croația. A fost cel mai frumos cadou pe care și-l putea face de ziua ei, pentru că și-a sărbătorit împlinirea vârstei de 18 ani chiar în țara gazdă a turneului!

"Am luptat în limitele categoriei 72 kilograme, secțiune cu 17 participante. Am disputat patru partide, contra unor luptătoare din Grecia, Bulgaria, Italia și Franța. Pe italiancă, deținătoarea en-titre a titlului de campioană, o mai întâlnisem la ediția anterioară a CE. Atunci am pierdut, acum mi-am luat revanșa, câștigând la puncte", a declarat, pentru "Cuget Liber", Denisa Macovei.

Sportiva antrenată de Marian Oancea a fost învinsă la Europene de o franțuzoaică de origine română, cu patru ani mai în vârstă decât ea și care va reprezenta "Hexagonul" la Jocurile Olimpice de la Londra 2012.

"Bucuria pe care am trăit-o când am urcat pe podium a fost imensă. Mai câștigasem medalii la turnee internaționale, însă aceasta este prima la un Campionat European. Acum, exigențele sunt și mai mari, obiectivele mai ambițioase. Anul acesta, voi merge la Campionatul Mondial din Thailanda, însă obiectivul principal îl constituie pregă-tirea, calificarea și participarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016", a explicat Denisa Macovei.

Un moment de cotitură al carierei

Puțină lume știe că în viața Denisei a existat un moment de cotitură, care ar fi putut să îi pună prematur punct carierei de sportivă.

Tânăra luptătoare a fost la un pas să renunțe la activitatea competițională, însă trei oameni "injectați" cu "virusul" lupte - Lucian Luca, președintele departamentului de marketing din cadrul Federației Române de Lupte, Ionuț Luca, pre-ședintele CS Mangalia, și Gigi Pambuca, președintele Asociației Județene de Lupte Constanța - au reușit să o convingă să revină asupra deciziei.

"A fost un moment de cumpănă, dar l-am de-pășit. Vreau să le mul-țumesc pe această cale oamenilor care au avut încredere în mine și m-au sprijinit. Trebuie să le demonstrez că investiția, morală și financiară, nu a fost în zadar, iar cel mai bun lucru pe care îl pot face este să aduc medalii. Împreună, muncim pentru a ne vedea visul cu ochii: participarea la JO de la Rio 2016. Pentru aceasta, muncesc foarte mult, mă antrenez în fiecare zi 6-7 ore, pregătire fizică și specifică", a spus Denisa Macovei.

v v v

Prin implicarea fraților Lucian și Ionuț Luca, dar și al unui alt fost luptător, Lucian Popescu, vicepreședinte al AJL Constanța, Denisa primește, lunar, o bursă, dar, la fel de important ca susținerea financiară, a fost și sprijinul moral oferit de Marin Căuțiș, profesor de limba română la Liceul "Callatis" Mangalia.

"Profesorul Căuțiș i-a explicat Denisei de ce este bine să facă în continuare sport. Sportul formează caractere, educă, este o șansă de a reuși în viață, o șansă pe care s-ar putea să nu o mai ai niciodată", își amintește Ionuț Luca.

Și educația sportivei este una aleasă. Denisa Macovei este elevă în clasa a XII-a la Liceul "Callatis", profil Mate-Info. Este premiantă, participantă la Olimpiada de matematică, însă îi place la fel de mult și să citească. Invariabil, gândul îi zboară spre sport.

"Peste o săptămână, voi participa la Campionatele Naționale de seniori de la București, unde obiectivul este cucerirea medaliei de aur. Apoi, începe pregătirea cu lotul național, în vederea Campionatului Mondial din Thailanda", ne mai spune Denisa Macovei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3317 secunde