Decizie neașteptată luată de Gică Hagi la Viitorul Constanța

613
3
Decizie neașteptată luată de Gică Hagi la Viitorul Constanța - hagi-1341502499.jpg
Gică Hagi a decis ca Viitorul Constanța să joace meciurile de pe teren propriu în Liga I pe Stadionul "Oțelul" din Galați. Inițial, Hagi luase în calcul mutarea echipei pe Arena Națională. În Liga a II-a, Viitorul a jucat la Ovidiu.
Informația a fost confirmată de directorul de marketing al clubului Oțelul Galați, Dragoș Ghiuță, care a declarat, joi, că a primit din partea grupării Viitorul Constanța o solicitare ca echipa patronată de Gheorghe Hagi să-și dispute meciurile de pe teren propriu din turul Ligii I pe stadionul fostei campioane a României.

"E o cerere care ne onorează. În principiu am fost de accord cu cererea lor, le-am trimis tot ceea ce înseamnă cheltuielile ce țin de organizarea unui meci de Liga I, aceasta fiind practic singura condiție pe care am pune-o. Va fi ceva inedit pentru orașul nostru ca în fiecare săptămână să avem câte o partidă de Liga I și, ținând cont de faptul că Viitorul este patronată de Gică Hagi, mă aștept la o primire frumoasă din partea suporterilor gălățeni", a spus Ghiuță, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oțelul și Viitorul Constanța se vor întâlni în meci direct în etapa a 8-a a Ligii I, gazdă fiind formația gălățeană. Conform programului turului Ligii I, cele două echipe vor trebui să joace ambele pe teren propriu într-o singură etapă, cea cu numărul 16.


Comentează știrea

un Farist adevarat
5 iulie 2012
Hagi, Constanta nu te vrea!

Daca ai fi fost de partea Farului si ai fi investit la Farul, clubul care te-a format ca fotbalist, toata Constanta ti-ar fi fost la piciore si ai fi jucat meciurile de acasa cu tribunele arhipline! Sa vedem cati spectatori vei avea ca exilat la Galati, 100? Tradatorii isi merita exilul!

CONSTANTEAN
5 iulie 2012
in ghiot lu viitoru

Sa VA TRAGEM LA BOT SI VOUA SI LU HAGI SI LU LARIE SI LU PACURARU SI LA TOTZI PARTZARI AIA .DE CURVUSTINE CE SUNTEZI CA NU SCRIETZI NIMIK D FARUL JIGHIMELELOR ....SA MA PIPI PE VIITORU VOSTRU

bla
5 iulie 2012
cel mai bun comentariu!

cel mai bun comentariu pe care l-am vazut este "Daca ai fi fost de partea Farului si ai fi investit la Farul, clubul care te-a format ca fotbalist, toata Constanta ti-ar fi fost la piciore si ai fi jucat meciurile de acasa cu tribunele arhipline! Sa vedem cati spectatori vei avea ca exilat la Galati, 100? Tradatorii isi merita exilul!" ADEVARATUL FARIST se cunoaste!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 05 Iunie 2012
Stire din Sport : FC Viitorul a promovat în Liga I
Sâmbătă, 07 Aprilie 2012
Stire din Sport : FC Viitorul, deplasare ușoară la Buzău
Pagina a fost generata in 0.2114 secunde