Daniel Florea, noul antrenor al echipei Oțelul Galați

145
Daniel Florea, noul antrenor al echipei Oțelul Galați - otel-1438016466.jpg

Articole recomandate

Daniel Florea este noul antrenor principal al echipei Oțelul Galați, el stabilindu-și ca obiectiv promovarea din primul an în Liga I, informează B1.ro..

"Sunt onorat pentru că mi-am dorit într-adevăr să ajung antrenor principal. Am venit ca jucător la Oțelul, la 17 ani, și-mi doream să ajung tot aici antrenor. Sunt onorat că au avut încredere în mine, îmi doresc să fac o echipă competitivă, să avem rezultate și să putem promova din primul an. Știu că trecem printr-o perioadă dificilă la club, dar sper să aducem jucători la echipă și să facem o echipă competitivă", a afirmat Daniel Florea.

El a mai spus că este nevoie de șase-șapte jucători cu experiență pentru ca echipa să poată promova, dar team-managerul Cristian Munteanu a spus că pentru acest lucru este nevoie de un buget între 800.000 și 1.000.000 de euro, bani pe care nu îi au deocamdată.

"Nu avem acești bani, avem promisiuni. Noi sperăm ca prin rezultate să atragem și sponsori. În acest moment clubul trăiește după banii care s-au încasat pe Tudorie de la Steaua, dar am speranțe că dacă începem bine campionatul să determinăm patronatul sau alți sponsori să completeze bugetul", a spus Munteanu.

Cristian Munteanu a anunțat că a preluat prerogativele lui Ovidiu Burcă de director sportiv și a spus despre Florea că va antrena Oțelul într-o perioadă dificilă. Clubul Oțelul Galați se află în insolvență, iar dacă planul de reorganizare judiciară nu va fi aprobat, va intra în faliment. Mai mult, anul acesta echipa de fotbal a retrogradat pentru prima oară din 1991. Aceasta ar urma să joace meciurile din liga secundă la Slobozia pentru că a fost evacuată de pe stadionul Oțelul, din cauza datoriilor pe care le are de achitat către combinatul siderurgic ArcelorMittal.

Echipa Oțelul Galați are probleme și în ceea ce privește stadionul pe care își efectuează antrenamentele. Astfel, jucătorii se antrenează în prezent pe o jumătate a terenului de fotbal al stadionului "Zoltan David", după ce unei persoane fizice i s-a retrocedat o parte din terenul de sport și din tribună, persoană care și-a delimitat proprietatea cu un gard.

Oțelul Galați a fost campioana României în sezonul 2010/2011, în același sezon câștigând și Supercupa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 05 Noiembrie 2013
Stire din Sport : Ewald Lienen va antrena Oțelul Galați
Pagina a fost generata in 0.4735 secunde