Daniel Asaftei, la Dinamoviada de unifight de la Turnu Severin

5990
Daniel Asaftei, la Dinamoviada de unifight de la Turnu Severin - 63213c1d674c64aa9e731eae2dfa88a0.jpg
Fostul campion mondial de juniori la karate, Daniel Asaftei, participă, săptămâna aceasta, la întrecerile Dinamoviadei la unifight, competiție organizată de Ministerul Administrației și Internelor (MAI), Federația Română de Unifight, DSJ, Primăria și Consiliul Județean Mehedinți, la Turnu Severin.
Revenit în competiție după o pauză de doi ani, provocată de o ruptură de ligament și menisc, Asaftei va reprezenta Clubul Sportiv Marina-Academia Navală și va lupta în limitele categoriei 70 de kilograme. Alături de el, se regăsește un alt sportiv constănțean, Cristian Bostă (-80 kg), legitimat la aceeași grupare. Ambii sunt studenți ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" (Asaftei în anul III, Bostă în anul IV), iar la turneu, cel care îi însoțește este antrenorul George Ungureanu.
Devenită anuală din 2006, Dina-moviada le permite celor mai buni luptători din MAI să se confrunte în sistemele light și full unifight.
Concursul a debutat ieri după-amiază, la Sala Polivalentă, cu întrecerile unifight light, iar astăzi și mâine, între orele 10.00 și 18.00, vor avea loc luptele de unifight full.
Luptători consacrați la Campionatele Mondiale de unifight, precum Mihai Gosav (medalie de bronz Kaliningrad 2008, Praga 2009), Silviu Geandră (locul 5 mondial Kaliningrad 2008) sau Adrian Marinaș (locul 6 mondial, Praga 2009), au ocazia să-și confirme rezultatele naționale și internaționale și de a fi selecționați pentru participarea la Campionatul Mondial al cluburilor Dinamo, planificat în octombrie 2010, la Minsk (Belarus).
v v v
Unifight - luptă universală (universal fight) - este un sport nou, desprins din pentatlonul militar. Acesta cuprinde două etape consecutive, bazate pe întrecerea fizică: prima se referă la parcurgerea pistei cu obstacole și include proba de tir, în timp ce a doua etapă constă în lupta corp la corp pe ring, la doar un minut după parcurgerea primei probe, eliminatorie.
Pista cu obstacole are o lungime de 60 de metri și conține mai multe elemente, precum: trunchiuri inegale, bârnă, gard, scară orizontală, barieră, panou țintă pentru armă de foc și pentru mânuirea cuțitului, cilindru orizontal, plasă marinărească și frânghie de gimnastică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 14 Aprilie 2010
Stire din Sport : Adrian Senin a revenit la FC Farul
Pagina a fost generata in 2.2028 secunde