Cupa Wind Extreme la karate, în week-end, la Constanța

146

Articole de la același autor

Duminică, 28 februarie, la sala de jocuri sportive din Complexul Sportiv "Tomis" din strada Flămânda din Constanța, se va desfășura ediția anului 2016 a Cupei Wind Extreme la arte marțiale.

În cadrul campionatului, se vor desfășura întreceri la următoarele probe: Karate Kyoukushinkai, proba de Kumite (luptă de contact knock-down); Kung-Fu, probele de Tuishou (mâini lipicioase) și Light-Fighting Sanda (luptă sportivă cu contact ușor); Kick-Boxing K-1 (luptă full-contact).

Probele se vor desfășura la individual, feminin și masculin. Categoriile de vârstă încep de la 6-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani cadeți, 16-17 ani juniori și +18 ani seniori.

La Cupă, vor participa sportivi din următoarele cluburi: CSU Neptun, CS Marea Neagră, CS Sakura, CS Keru Kento, CS Bixon Fight Club (toate din Constanța), CS Noua Generație, CS Shaolin Callatis (ambele din Mangalia), CS Năvodari, CS Martial Academy Năvodari și CS Wind Extreme Constanța, clubul organizator.

Programul turneului este următorul: ora 10.00-10.15: deschiderea oficială; ora 10.15-13.00: meciuri la Kumite, copii și cadeți, meciuri la Tuishou, copii, cadeți, juniori, seniori, meciuri la Light-Fighting Sanda; ora 14.00-14.30: pauza de masă; ora 14.30-17.00: meciuri la Kick-Boxing K-1, seniori, juniori, copii, cadeți, copii; ora 17.00-17.30: festivitatea de premiere.

"Cupa este organizată cu scopul promovării tinerelor talente ale județului Constanța, sportivi începători și amatori, ca un test în vederea participării la Campionatele Naționale care vor fi organizate, în lunile martie și aprilie, pentru fiecare stil în parte.

Meciurile se vor desfășura pe două tatami, în paralel, la probe diferite. Astfel, ne-am propus să prezentăm publicului stiluri diferite de arte marțiale", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Sakura, Valeriu Ariton. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 27 Februarie 2016
Stire din Sport : "Degeaba mă gândesc eu la medalii…"
Sâmbătă, 27 Februarie 2016
Stire din Sport : LPS Constanța, aur  la Open-ul Bahrainului
Pagina a fost generata in 1.2326 secunde