"Cupa Liceelor" pornește la drum cu peste 450 de elevi

1667
17 unități școlare, din șapte localități, s-au înscris cu 43 de echipe în faza de județ a competiției, care va începe la finele acestei luni. Câștigătoarele se califică la etapa de zonă a întrecerii.

Ediția 2009 - 2010 a "Cupei Liceelor" se va desfășura la Constanța, la atletism, baschet, handbal, fotbal și tenis de masă, întrecerile fiind rezervate atât fetelor, cât și băieților. Întrecerea este inițiată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ministerul Administrației și Internelor și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în parteneriat cu federațiile naționale și asociațiile județene și cu sprijinul DSJ Constanța, al ISJ și al autorităților locale.
"Cupa Liceelor" reunește la start 43 de echipe (cu 454 de elevi) de la 17 unități de învățământ (11 din Constanța și câte una din Hârșova, Năvodari, Ovidiu, Poarta Albă, Techirghiol și Cobadin). Participanții vor primi de la organizatori tricouri și mingi.
Fotbalul masculin și-a tras partea leului, fiind sportul cu cea mai largă participare, 15 echipe. Primele partide vor avea loc pe 20 și 21 februarie, în Sala Sporturilor. Fotbalul feminin, handbalul și tenisul de masă (masculin și feminin) au câte patru echipe, baschetul masculin - trei, atletismul - câte două, iar la baschet feminin s-a înscris în competiție o singură echipă, cea de la Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârșova.
Comisia de organizare, întrunită, ieri, la ședința tehnică a competiției, a hotărât ca, la baschet feminin, să se desfășoare un meci demonstrativ, "Ioan Cotovu" - Liceul "Decebal", care să conteze pentru Olimpiada Națională a Sportului Școlar, dar la faza de zonă a "Cupei Liceelor" să meargă formația din Hârșova, indiferent de rezultatul partidei.
Meciurile de baschet vor avea loc pe 27 februarie (băieții) și a doua zi (fetele), la Sala Tomis. La atletism, competiția se va desfășura pe plaja Mamaia (de la Radio Vacanța), pe 14 martie, de la ora 10. Handbalul va fi găzduit de Sala Sporturilor, sâmbăta și duminica, iar meciurile de la tenis de masă vor avea loc în sala de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS, pe 7 martie, de la ora 9.
Constanța este repartizată în etapa de zonă alături de reprezentantele județelor Brăila, Galați, Vrancea, Buzău și Tulcea, confruntările având loc în lunile martie și aprilie. Finala se desfășoară la București, în luna mai.
***
"Începem o competiție care este dorită și sprijinită. Cupa reprezintă și o acțiune de selecție pentru structurile sportive care au echipe reprezentative în campionatele naționale. Mult succes întrecerilor. Ne dorim din tot sufletul să ne calificăm la turneele finale, pe măsura investiției în sportul școlar"
Elena Frîncu, director coordonator DSJ Constanța
***
Handbal băieți
1. Grup Școlar "Lazăr Edeleanu" Năvodari
2. Grup Școlar Cobadin
3. LPS "Nicolae Rotaru" CSS
4. Grup Școlar "Gheorghe Duca"

Handbal fete
1. Grup Școlar Cobadin
2. LPS "Nicolae Rotaru" CSS
3. Grup Școlar "George Emil Palade"
4. Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârșova

Tenis de masă băieți și fete
1. Liceul Internațional de Informatică
2. Liceul Teoretic "Ioan Cotovu"
3. Colegiul Tehnic Energetic
4. LPS "Nicolae Rotaru" CSS
Fotbal fete
1. Liceul Teoretic "Ioan Cotovu"
2. Liceul Agricol Poarta Albă
3. Liceul Teoretic "Lucian Blaga"
4. Grup Școlar "Ion Podaru" Ovidiu

Fotbal băieți
1. Grup Școlar "Lazăr Edeleanu"
2. Liceul Teoretic "Lucian Blaga"
3. Colegiul Tehnic Energetic
4. Colegiul Agricol PoartaAlbă
5. Grup Școlar "C. A. Rosetti"
6. Grup Școlar "I. N. Roman"
7. LPS "Nicolae Rotaru" CSS
8. Grup Școlar Economic "Virgil Madgearu"
9. Grup Școlar "G. E. Palade"
10. Grup Școlar Colabin
11. Grup Școlar Electrotehnică și Telecomunicații
12. Liceul Teoretic "Ioan Cotovu"
13. Grup Școlar "Ion Podaru"
14. Liceul Internațional de Informatică
15. Grup Școlar "Gheorghe Duca"

Baschet băieți
1. LPS "Nicolae Rotaru"
2. Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol
3. Grup Școlar "I. N. Roman"

Baschet fete
Liceul Teoretic "Ioan Cotovu"

Atletism (cros) băieți și fete
1. Colegiul Național de Arte "Regina Maria"
2. LPS "Nicolae Rotaru" CSS

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3524 secunde