€ 4.7619
£ 5.507
$ 4.2322

Mai multe ştiri online:

Cupa Farul - Memorial "Ștefan Aftenie" la kaiac-canoe, pe lacul Siutghiol

Ştire online publicată Vineri, 14 Septembrie 2018. Autor: Mihai CHELEȘ
Sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 10, la baza nautică a Clubului Sportiv Farul Constanța, situată pe malul lacului Siutghiol, vor avea loc întrecerile Cupei Farul - Memorial „Ștefan Aftenie” la kaiac-canoe, ajunsă la ediția a IV-a.

Competiția este organizată în memoria fostului mare antrenor Ștefan Aftenie, care a activat peste 30 de ani la Clubul Sportiv Farul Constanța, îndrumând o mulțime de sportivi către medaliile europene, mondiale și olimpice.

Alături de cluburile locale, CS Farul, LPS „Nicolae Rotaru”, și-au anunțat prezența și cluburile CSS Dăbuleni, Olimpia București, Titani București și Dunărea Galați, la categoriile juniori l, ll, Open și Masters (veterani).

„Aveam doi ani și jumătate când tata m-a luat cu el în barcă prima dată. Chiar am niște poze din acel moment. De atunci, am rămas zi și noapte alături de sporturile de apă, în special de kaiac-canoe”, povește Gabriel Aftenie, fiul răposatului tehnician, actualmente antrenor al secției de kaiac-canoe a CS Farul.

Antrenorul emerit Ștefan Aftenie s-a stins din viață pe 3 august 2013, după o luptă lungă și dureroasă cu o boală necruțătoare. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
luni, 15 aprilie Foto : ANUNȚ DE LA ANM. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni 2801 vizite, 0 comentarii ANUNȚ DE LA ANM. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Economie
sambata, 13 aprilie Foto : Care este viitorul profesiei de navigator? 1363 vizite, 0 comentarii Care este viitorul profesiei de navigator?
Cultură-Educație
sambata, 13 aprilie Foto : Semnal de alarmă. „Învățământul profesional este înțeles greșit de părinți!“ 1027 vizite, 0 comentarii Semnal de alarmă. „Învățământul profesional este înțeles greșit de părinți!“
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7168 secunde