Cupa 1 Decembrie la șah, la Complexul Cleopatra

472
Cupa 1 Decembrie la șah, la Complexul Cleopatra - cupa-1543253522.jpg

Articole de la același autor

Vineri, 30 noiembrie, și sâmbătă, 1 decembrie, aproximativ 200 de practicanți ai sportului minții își dau întâlnire la Complexul Cleopatra din Mamaia, unde, în Salonul Olimpic, se vor întrece în cadrul celei de-a 22-a ediții a Cupei 1 Decembrie.

La competiție, care face parte din seria de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, sunt invitați șahiști de toate vârstele, de la copii, la veterani, legitimați sau nelegitimați, toate cluburile din județ urmând a avea jucători în competiție. Alături de constănțeni, se vor regăsi șahiști de la multe cluburi din România, dar și din Bulgaria.

"Având în vedere dimensiunea internațională și faptul că, de la an la an, a crescut nivelul valoric al competiției, mizăm pe o prezență record de participanți", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra Mamaia, Vasile Chirondojan.

Cea de-a 22-a ediție a Cupei 1 Decembrie la șah va cuprinde 9 runde. Se va juca în sistem elvețian, timp de joc 15 minute, cu 10 secunde pe mutare. Participarea este liberă și vor fi două turnee: unul Open, de la categoria tineret până la categoria +80, și unul de copii, Under 12.

Componența comisiei de arbitraj: prof. Claudiu Iordache, președintele Asociației Județene de Șah Constanța, Andrei Furcă (Mangalia) și Octavian Moise (Juniorul Constanța).

Competiția beneficiază de sprijinul Primăriei Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 25 Octombrie 2018
Stire din Sport : CS Cleopatra,  meci de 1 solist
Pagina a fost generata in 0.6993 secunde