Mai multe ştiri online:

Cupa 1 Decembrie la șah, dedicată Centenarului Marii Uniri

Ştire online publicată Joi, 08 Noiembrie 2018. Autor: Sorin MIHALACHE
Cea mai mare competiție de șah a sfârșitului de an se va desfășura, timp de două zile, la Mamaia: Cupa 1 Decembrie, ediția a 22-a, de factură internațională, dedicată Centenarului Marii Uniri.

Vineri, 30 noiembrie, și sâmbătă, 1 decembrie, în Salonul Olimpic al Complexului Cleopatra din Mamaia, se vor disputa întrecerile Cupei 1 Decembrie la șah, eveniment ce face parte din seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

Ediția de anul acesta, a 22-a consecutivă, va reuni la start aproximativ 200 de practicanți ai sportului minții, de la categoria copii, până la veterani, legitimați sau nelegitimați, reprezentând cluburi din România, dar și din Bulgaria.

„Am invitat la turneu șahiști de toate vârstele, toate cluburile din județ urmând a avea jucători la concurs. Alături de constănțeni, se vor regăsi șahiști de la multe cluburi din România, dar și din Bulgaria, jucătorii din țara vecină fiind o prezență constantă la turnee, în ultima perioadă. Având în vedere trăsătura internațională și faptul că, de la an la an, a crescut nivelul valoric al competiției, mizăm pe o prezență record de participanți”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, președintele CS Cleopatra Mamaia, Vasile Chirondojan.

Partenerii media ai evenimentului sunt Cuget Liber și Radio Constanța, competiția beneficiind de sprijinul Primăriei Constanța. De altfel, primarul Decebal Făgădău este invitat la festivitatea de premiere, să le înmâneze trofeele laureaților.

v v v

Cea de-a 22-a ediție a Cupei 1 Decembrie la șah va cuprinde 9 runde. Se va juca în sistem elvețian, timp de joc 15 minute, cu 10 secunde pe mutare.

„Participarea este liberă și vor fi două turnee: unul Open, de la categoria tineret până la categoria +80, și unul de copii, Under 12”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, președintele Asociației Județene de Șah Constanța, prof. Claudiu Iordache.

Comisia de arbitraj îi mai are în componență, alături de profesorul Iordache, pe Andrei Furcă (Mangalia) și Octavian Moise (Juniorul Constanța). 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
vineri, 18 ianuarie Foto : Înșelătoria care face victime printe tineri și adolescenți: "Castingul" TV 27277 vizite, 0 comentarii Înșelătoria care face victime printe tineri și adolescenți: "Castingul" TV
Cultură-Educație
joi, 17 ianuarie Foto : Doliu în învățământul constănțean! A murit un respectat profesor 2327 vizite, 0 comentarii Doliu în învățământul constănțean! A murit un respectat profesor
Fun
marti, 15 ianuarie Foto : Horoscop 1597 vizite, 0 comentarii Horoscop
Economie
luni, 14 ianuarie Foto : Afacerea „corveta multifuncțională“  - un scandal cât Marea Neagră 1234 vizite, 0 comentarii Afacerea „corveta multifuncțională“ - un scandal cât Marea Neagră
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7512 secunde