Cum vrea Gabriela Szabo să dezvolte sportul școlar

139
Cum vrea Gabriela Szabo să dezvolte sportul școlar - cumvrea-1420560668.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a avut o întâlnire cu ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, pe tema dezvoltării sportului școlar, a celui preuniversitar și pentru a stabili un plan de creștere a colaborării interinstituționale în 2015, se arată într-un comunicat al MTS. 


"În ceea ce privește sportul școlar și preuniversitar, ne-am propus să găsim o soluție pentru a repoziționa colaborarea inter-instituțională privind reformarea și întărirea sportului școlar și preuniversitar. Atât sportul școlar, cât și cel preuniversitar sunt realități ale sportului românesc care trebuie să-și aducă o contribuție substanțială în sportul de masă, cât și în cel de performanță și înaltă performanță", a declarat Gabriela Szabo, citată de Agerpres. 


Șefa MTS s-a referit și la sportul de performanță, având în vedere că, anul viitor, vor avea loc Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro: "2015 este an preolimpic. De aceea, trebuie să ne mobilizăm încă de la început alături de partenerii noștri pentru a valorifica la maximum timpul rămas în pregătirea pentru Rio 2016. În acest sens, am decis să demarăm demersurile pentru adoptarea cât mai rapidă a metodologiei de finanțare a sportului de înaltă performanță".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 14 Noiembrie 2014
Stire din Sport : Gabriela Szabo, aniversata zilei
Pagina a fost generata in 1.2582 secunde