Liga Națională de handbal feminin, etapa a 10-a

CSU Neptun vrea o victorie-cadou pentru Ion Crăciun

184
CSU Neptun vrea o victorie-cadou pentru Ion Crăciun - neptun-1389028904.jpg

Articole de la același autor

A trecut Crăciunul, a trecut și Anul Nou, a venit acum Sfântul Ion. Iar în această zi, antrenorul echipei CSU Neptun,

Ion Crăciun, își dorește ca jucătoarele sale să-i facă un frumos cadou: o victorie în meciul cu HCM Râmnicu Vâlcea.

Sărbătorile sunt deja istorie, handbalul revine în forță în prim-plan. Astăzi, de la ora 19.30, la Sala Sporturilor, CSU Neptun Constanța primește vizita HCM-ului Râmnicu Vâlcea, într-o partidă contând pentru etapa a zecea a Ligii Naționale de handbal feminin.

Spre deosebire de alți ani, în care era vorba despre un duel "european", de data aceasta, suporterii vor asista la un veritabil derby al suferinței. Formația gazdă ocupă locul 10, cu 3 puncte, și vizează cel de-al doilea succes al stagiunii, în timp ce vâlcencele sunt pe ultimul loc (12, 1 p), fără nicio victorie.

Deși pornesc cu prima șansă, handbalistele Neptunului trebuie să fie foarte atente, pentru a nu avea parte de o surpriză neplăcută. După instalarea pe banca tehnică a fostei internaționale Simona Gogîrlă, Vâlcea anunță schimbarea și demararea cursei pentru puncte. Să sperăm că nu o va face la Constanța, iar antrenorul Ion Crăciun va avea motiv, deseară, să sărbătorească.

Meciul CSU Neptun - HCM Râmnicu Vâlcea va fi transmis în direct de Digi Sport 3; arbitrează brigada bucureșteană Barbu / Manafu.

Celelalte partide ale rundei se vor desfășura după următorul program: astăzi: ACS Corona Brașov - HCM Roman (ora 18.00, în direct la Digi Sport 1); mâine: Cetate Deva - HC Zalău (ora 19.30, în direct la Digi Sport), SCM Craiova - CSM București, HC Dunărea Brăila - CSM Ploiești; joi, 9 ianuarie: Universitatea Cluj - HCM Baia Mare (ora 18.00, în direct la Digi Sport).

v v v

HCM Baia Mare a devenit noul lider al Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins, pe teren propriu, scor 27-25, pe SCM Craiova, într-un meci restanță din etapa a 9-a.

În clasament, HCM Baia Mare a urcat pe primul loc, cu 24 puncte, urmată de ACS Corona Brașov (22 p), HCM Roman (19 p), HC Dunărea (19 p) și U Cluj (18 p). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 07 Ianuarie 2014
Stire din Sport : "Șimicu a dat tonul la prostii!"
Pagina a fost generata in 0.6966 secunde