Divizia A la handbal feminin, Seria A

CSU Neptun, victorie la pas în partida cu CSM Roman

115
CSU Neptun, victorie la pas în partida cu CSM Roman - 24534547616561365712594196949504-1634551280.jpg

Articole de la același autor

După două săptămâni fără meciuri oficiale, pauză datorată acţiunilor naţionalei României, echipele feminine de handbal care activează în Divizia A au revenit pe teren.

La Sala Sporturilor, CSU Neptun Constanţa a reuşit o victorie la pas, scor 32-23, în partida cu CSM Roman, contând pentru etapa a cincea. Jucătoarele antrenate de Ion Ivan şi Lăcrămioara Ilie au controlat jocul din primul până în ultimul minut, au avut un avantaj de nouă goluri la pauză (18-9), însă relaxarea de la începutul reprizei secunde a făcut ca Romanul să se apropie foarte mult în opt minute în care gazdele nu au reuşit să marcheze.

Chiar şi aşa, după un time-out necesar, lucrurile au revenit la normal, iar constănţencele şi-au găsit ritmul din prima repriză. Foarte important, poarta a „ţinut”, Claudia Nedelcu şi-a ajutat mult echipa prin paradele sale, iar victoria nu putea scăpa.

Pentru CSU Neptun, au marcat: Andreea Pintilie 10, Gabriela Moldoveanu 10, Mihaela Stănciulescu 5, Rebeca Gheorghe 4, Ştefania Surducan 1, Ariana Cercel 1 şi Maria Ilie 1.

În clasamentul Seriei A, după victoria cu CSM Roman, echipa constănţeană a urcat pe locul doi, cu 11 puncte.

În următoarea etapă, duminică, 24 octombrie, CSU Neptun va juca, în deplasare, cu CSM Bucureşti II.

Foto: Facebook / CSU Neptun Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8403 secunde