CS Tae Keon Hârșova, pe locul întâi la Naționalele de Taekwondo WTF

3077

Articole de la același autor

Echipa Clubului Sportiv Tae Keon Hârșova a ocupat primul loc în clasamentul general al Campionatului Național de Taekwondo WTF pentru seniori, competiție ajunsă la ediția cu numărul 13, desfășurată, zilele trecute, la Sala Polivalentă din București.
La această performanță, au contribuit toți cei șase sportivi (seniori, categoria A) care au reprezentat gruparea dobrogeană în întrecere. Astfel, titluri de campioni naționali au obținut Adrian Florin Stalide (-63 kg), Marius Daniel Vînă (-54 kg) și Iulia Chiru (-49 kg), în timp ce Dimitrie Nicolae Robu (-80 kg), Marian Ionuț Dogaru (-54 kg) și Mihaela Micu (-53 kg) au câștigat medaliile de bronz.
"Am început anul 2010 cu rezultate foarte bune și ne dorim să continuăm tot așa. Sportivii merită toate felicitările, pentru că s-au pregătit sute de ore pentru a urca pe podium", a declarat președintele CS Tae Keon Hârșova, Zainea Mircică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3742 secunde