CS Phoenix-Știința organizează un Summer Camp, la Constanța

307
CS Phoenix-Știința organizează un Summer Camp, la Constanța - csphoenix-1592493079.jpg

Articole de la același autor

CS Phoenix-Știința Constanța se va implica, în luna august, într-o acțiune benefică pentru întreg baschetul românesc.

Clubul de la malul mării a semnat un parteneriat cu clubul Gheparzii din Cluj, deținut de Marcel Țenter, antrenor care nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Parteneriatul constă într-un Summer Camp, care va avea loc, la Constanța, în perioada 4-9 august și care este destinat atât copiilor care au vârsta sub 14 ani, cât și antrenorilor acestora.

CS Phoenix-Știința va fi gazda evenimentului, iar președintele clubului de pe litoral, Cristian Mănăstireanu, este foarte încântat.

"Organizăm, în luna august, împreună cu Gheparzii, acest Summer Camp. Marcel Țenter este președintele Colegiului de Antrenori al Federației Române de Baschet și împreună vrem să demarăm un proiect în care să perfecționăm tinerii baschetbaliști.

Momentan, la acest Summer Camp au acces copiii care nu au mai mult de 14 ani, însă ne dorim până la startul evenimentului să integrăm sportivi cu vârstele de până la 18 ani. Noi suntem doar parteneri, inițiativa este a celor de la Gheparzii. Noi ne implicăm pe partea de organizare. Pentru noi, este o mare oportunitate să putem să colaborăm cu domnul Țenter.

În această perioadă, noi aveam un turneu în care voiam să plecăm cu echipele U13 și U16, la Viena, însă, din cauza pandemiei de coronavirus, acest lucru nu a mai fost posibil", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Phoenix Constanța, Cristian Mănăstireanu.

Summer Camp-ul de la Constanța va avea un rol benefic, atât pentru copii, cât și pentru antrenori. Se va face pregătire fizică, tehnică individuală, mintal coaching, iar la toate acestea vor putea lua parte atât fetele, cât și băieții.

v v v

Președintele Mănăstireanu a vorbit și despre echipa de senioare, cea care a rămas în acest sezon în Liga Națională și va încerca în noua stagiune să îndeplinească obiective mărețe.

"Suntem în discuții cu mai multe jucătoare. Deocamdată, nu putem să semnăm niciun contract, pentru că încă nu s-a votat bugetul de la Consiliul Local. Sunt mai multe etape pe care trebuie să le parcurgem.

Avem continuitate cu antrenorul Carmin Popa și cu scouterul George Lăncrăjan, cel care a fost și antrenor secund la naționala României. El nu prea a ieșit în lumina reflectoarelor, însă este unul dintre cei mai importanți oameni ai noștri.

Sunt și jucătoare care probabil își vor rezilia contractual, dar încă nu putem anunța nimic oficial. Având în vedere situația complicată în care ne aflăm, suntem destul de optimiști pentru sezonul următor. Vrem să ne calificăm în Final Four-ul Cupei României, iar în campionat, să terminăm între primele șase echipe", a precizat Cristian Mănăstireanu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4391 secunde