CS Năvodari va juca la turneul de promovare în Liga a 3-a

178
CS Năvodari va juca la turneul de promovare în Liga a 3-a - csnavodari-1594663196.jpg

Articole de la același autor

Echipa de fotbal CS Năvodari are o șansă mare de a evolua în turneul play-off și de a se lupta pentru promovarea în Liga a 3-a. În condițiile în care Viitorul Fântânele a anunțat că nu va participa la turneul de promovare, CS Năvodari va merge la baraj alături de Gloria Albești și CS Agigea.

"CS Năvodari și-a îndeplinit obiectivul, echipa noastră se află pe primul loc, chiar dacă în acest campionat am mizat mult pe promovarea tinerilor. Primăria și Consiliul Local Năvodari au fost permanent alături de echipă și dorim să le mulțumim pentru susținere", a declarat antrenorul principal al CS Năvodari, Constantin Funda.

Dacă nu vor interveni modificări, turneul play-off se va disputa la Techirghiol, în luna iulie, cu participarea echipelor CS Năvodari, Gloria Albești și CS Agigea. 


Echipa juniorilor A1 de la CS Năvodari (antrenor Florin Adam) va fi premiată cu titlul de campioană, după o evoluție remarcabilă, în care și-a demonstrat superioritatea.



La momentul întreruperii campionatului, din cauza pandemiei de coronavirus, CS Năvodari se afla pe primul loc în clasament, cu 20 de victorii din tot atâtea meciuri, golaveraj 188-7 și 10 puncte avans față de cea de-a doua clasată, Sparta Techirghiol. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3109 secunde