Continuă criza în rugby-ul românesc

CS Năvodari a rămas fără adversar în prima etapă din DNS

535
CS Năvodari  a rămas  fără adversar  în prima etapă  din DNS - continua-1536683024.jpg

Articole de la același autor

Echipa de rugby CS Năvodari nu va evolua în etapa inaugurală a Diviziei Naționale de Seniori, programată în acest week-end, după ce adversara sa, Moromeții Turnu Măgurele, s-a retras din campionat.

Năvodărenii antrenați de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase vor încerca perfectarea unui meci amical împotriva echipei U19 a Colegiului Tehnic "Dinicu Golescu" București, aflată în cantonament pe litoral, sâmbătă, 15 septembrie.

Obiectivul formației dobrogene este, și în acest an, clasarea pe primul loc, debutul având loc tot pe stadionul propriu, sâmbătă, 22 septembrie, cu RC Bârlad.

★ ★ ★

În lumina ultimelor evenimente petrecute în rugby-ul românesc, retragerea echipei Moromeții Turnu Măgurele (au rămas cinci echipe în DNS - Grupa Centru-Sud), umilința suferită de naționala României la World Rugby U20 și înscrierea unei echipe în Superligă prin dispensă (ca fie opt echipe toate), este limpede că sportul cu balonul oval n-are un viitor strălucit…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4292 secunde