CS Medgidia a transferat-o pe voleibalista Alexandra Trică

268
CS Medgidia a transferat-o pe voleibalista Alexandra Trică - csmedgidia2-1626979635.jpg

Articole de la același autor

CS Medgidia a anunţat, joi, 22 iulie, numele celei de-a doua voleibaliste transferate în această vară. Este vorba despre Alexandra Trică (35 de ani), o jucătoare născută în Brăila, legitimată de-a lungul timpului la cluburi importante din ţară, unde a reuşit performanțe remarcabile.

Are la activ patru titluri de campioană şi o Cupă a României cu Metal Galaţi şi un titlu de campioană cu Tomis Constanţa. La CSM Târgovişte, unde a activat până în prezent, a reuşit să fie campioană şi să-şi treacă în palmares Cupa și Supercupa României.

Din 2005 este prezentă în Divizia A1 de volei feminin şi de peste 10 ani este componentă a lotului naţional, ultimul trofeu câştigat pentru România fiind Silver League, în 2019.

A bifat, de asemenea, multe participări la Campionatele Europene cu echipa naţională.

Alexandra Trică este cea de-a doua jucătoare care vine să întărească lotul Medgidiei, după experimentata coordonatoare Diana Ioana Calotă (35 de ani).

Componentă a echipei naţionale a României de la 16 ani, Diana Ioana Calotă are un palmares bogat în competiţia internă, dar şi internaţională. A participat la două Campionate Europene în tricoul României şi a bifat cinci titluri de campioană naţională, cinci Cupe ale României şi o Supercupă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.416 secunde