CS Farul, la ora bilanțului. Ilie Floroiu: "2016, un an greu pentru sportul românesc!"

Vineri, 16 Decembrie 2016
672
Vineri, 16 decembrie, cei mai importanți conducători de structuri sportive constănțene s-au întrunit la Complexul Sport din str. Cuza Vodă, pentru a fi martorii ședinței de bilanț anuale a Clubului Sportiv Farul Constanța.

Evenimentul a fost coordonat, așa cum ne-a obișnuit, cu mână de fier și profesionalism desăvârșit, de către fostul mare atlet, actualmente director executiv la CS Farul, Ilie Floroiu, cel care a ținut să mulțumească personal tuturor celor prezenți pentru faptul că și-au răpit din timpul propriu pentru a fi alături de marea familie a CS Farul.

Printre cei care au răspuns pozitiv invitației, s-a numărat primarul Con-stanței, Decebal Făgădău, fosta șefă a DJST Constanța și membră de onoare a COSR, Elena Frîncu, directorul Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru", Andrei Szemerjai, rectorul Universității "Ovidius", prof univ. dr. Sorin Rugină, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport de la "Ovidius", prof. univ. dr. Mirela Damian, din partea ISJ Constanța, inspector pentru educație fizică, Dragoș Ciucan, noul director executiv al DJST Constanța, Mariana Solomon, și mulți alți prieteni și colaboratori ai clubului fanion al orașului.

Anul 2016 nu a fost la fel de bogat în distincții internaționale, cum ne obișnuise de-a lungul timpului. Fariștii au cucerit 288 medalii naționale (78 aur, 101 argint și 109 bronz) și 33 de medalii internaționale (11 aur, 8 argint, 14 bronz). Din păcate, cea mai valoroasă medalie, cea olimpică, nu a ajuns la Constanța în 2016. CS Farul a fost reprezentată la JO de la Rio de trei sportive: Cristina Bujin (atletism), Cătălina Ponor (gimnastică artistică) și Elizabeta Samara (tenis de masă), fără rezultate notabile.

"A fost un an greu pentru sportul românesc, implicit pentru CS Farul Constanța. Am obținut 288 de medalii naționale și 33 internaționale și putem considera că ne-am descurcat bine în contextul actual al sportului românesc. Am avut și dezamăgiri. Nu vreau să fac aprecieri individuale pentru nicio secție, chiar dacă au avut reușite mai multe sau mai puține. Vreau să felicit toți sportivii și antrenorii care au depus eforturi considerabile ca acest bilanț să fie unul pozitiv. Ca și în anii precedenți, CS Farul a încheiat anul fără datorii", a declarat Ilie Floroiu.

v v v

Anul acesta, conducerea clubului constănțean nu a mai realizat un clasament al celor mai valoroși sportivi ai anului, ci a întocmit o listă cu cei care s-au făcut remarcați în acest an. Printre aceștia îi regăsim pe Cătălina Ponor, Corina Constantin (gimnastică aerobică, antrenori Maria Fumea și Cristina Spânu), Eliza Samara (antrenori Viorel Filimon și Elena Sebe) sau Daniela Poroineanu (sambo, antrenor Viorel Gâscă), toți cu rezultate bune în competițiile internaționale.

Prezent la ședință, primarul Decebal Făgădău i-a îndemnat pe toți con-ducătorii sportului constănțean la o mai bună comunicare și înțelegere, fiindcă, într-un final, toți au același scop: obținerea performanței. De asemenea, edilul a declarat că sprijină organizarea unei "Gale a Sportului Constănțean", anul viitor, în care să fie premiați cei mai buni sportivi din întregul județ. 

Pagina a fost generata in 0.4136 secunde