CS Cleopatra și LPS vor reprezenta Constanța la Naționalele de rugby în XV - juniori

681
CS Cleopatra și LPS vor reprezenta Constanța la Naționalele de rugby în XV - juniori - cscleopatra-1537366413.jpg

Articole de la același autor

Echipele CS Cleopatra Mamaia și LPS "Nicolae Rotaru" Constanța vor evolua în cadrul Campionatelor Naționale de rugby în XV - juniori, ediția 2018/2019. 


CS Cleopatra Mamaia trimite două formații, la categoriile U17 și U18, două generații valoroase ce vor încerca să cucerească, în acest an, medalii cât mai strălucitoare. 


La U17, CS Cleopatra - coordonată de antrenorii Victor Bezușcu, Virgil Năstase, Onal Agiacai și Marius Codea - va lupta cu CT "Dinicu Golescu", CSM București, FC Argeș, CN "Aurel Vlaicu" București, CSS Gura Humorului, ACSOV Pantelimon, CTTV Galați și CSS 2 Baia Mare. 


Campionatul este programat să înceapă sâmbătă, 6 octombrie. 


La U18, constănțenii vor avea de înfruntat pe CT "Dinicu Golescu", CN "Aurel Vlaicu" București, CS Metrorex București, CSS Bârlad și LPS Focșani. Competiția ar urma să înceapă în același timp cu cele de la U15 și U16, duminică, 14 octombrie. 


Din acest sezon, toate echipele, indiferent de categorie (U15, U16, U17, U18 sau U19) vor fi obligate să înregistreze video partidele disputate pe teren propriu, în calitate de gazde, lucru pe care CS Cleopatra îl implementase de ani buni. Formatele campionatelor U17 și U18 sunt identice: se va juca sezonul regulat, pe sistem tur-retur, fiecare cu fiecare, apoi se vor organiza play-off (locul 1 cu locul 4; locul 2 cu locul 3) și play-out (locul 5 cu locul 6). 


"Obiectivul nostru este același ca în fiecare an, calificarea la turneul final și implicarea în lupta pentru medalii. Sperăm ca în acest an să scăpăm de ghinionul pe care l-am avut în ultimii doi ani", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra Mamaia, Vasile Chirondojan. 


La rândul său, LPS "Nicolae Rotaru" a înscris două echipe, la categorii diferite: U15 și U16. 


La categoria U15, LPS este antrenată de Adrian Pllotschi și face parte din grupa Muntenia, alături de ACSOV Pantelimon, ACS Flamingo București, RC Antonio Junior București, CS Aurora Băicoi și CSM București. Campionatul ar urma să debuteze pe 14 octombrie. 


Primele patru formații clasate în grupa Muntenia, locul 1 din grupa Moldova și locul 1 din grupa Transilvania vor merge la turneul final. 


Situație asemănătoare și în cadrul Campionatului Național U16, acolo unde LPS "Nicolae Rotaru", campioana națională la U15 anul trecut, antrenată de Radu Mocanu, face parte tot din grupa Muntenia, împreună cu CS Parohial "Ștefan cel Mare și Sfânt", CT "Dinicu Golescu", CSA Steaua București, CN "Aurel Vlaicu" București, ASOV Pantelimon și CS Aurora Băicoi. Duelurile ar urma să înceapă tot pe 14 octombrie. Primele patru formații clasate în grupa Muntenia și primele două din grupa Moldova vor merge la turneul final. 


LPS "Nicolae Rotaru" își va disputa partidele considerate pe teren propriu, pe stadionul "Mihail Naca" din strada Primăverii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.8504 secunde