CS Cleopatra organizează Memorialul "Mihail Naca" la rugby

Joi, 18 August 2016, 19:39
2229
În perioada 28 august - 2 septembrie, CS Cleopatra Mamaia va organiza prima ediție a Memorialului "Mihail Naca", în semn de respect pentru maestrul emerit al sportului cu balonul oval. Șase echipe și-au anunțat prezența la Memorial: CS Cleopatra, LPS Bârlad, Știința Petroșani, CT "Dinicu Golescu" București, CT "Aurel Vlaicu" București și CS Parohial "Ștefan cel Mare și Sfânt" București.

Evenimentul va debuta pe 28 august, pe stadionul "Constructorul-Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", unde vor sta față în față echipele de rugby în XV, pentru jucători cu vârsta până în 16 ani.

Cele șase echipe vor fi împărțite în două grupe a câte trei. În prima grupă, au fost repartizate CS Cleopatra, CT "Aurel Vlaicu" și CT "Dinicu Golescu", iar în cea de-a doua, LPS Bârlad, Știința Petroșani și CS Parohial "Ștefan cel Mare și Sfânt". Finalele se vor desfășura pe 2 septembrie, începând cu ora 9.

Pe 29 august, vor începe și partidele de rugby în VII, pentru jucători până în 17 ani, care vor avea loc pe plaja din dreptul Complexului Cleopatra din Mamaia. Componența grupelor este identică cu cea de la rugby în XV, finalele fiind programate pe

1 septembrie, de la ora 9. Festivitatea de premiere va avea loc pe

2 septembrie, pe stadionul "Constructorul-Cleopatra", de la ora 12, unde cele mai bune echipe își vor primi trofeele.

"Vrem să aducem un omagiu antrenorului Mihail Naca, figură marcantă a rugby-ului românesc. Marian Nache și Cornel Vasile, foști jucători ai Farului, au fost alături de noi în organizarea acestui eveniment și chiar trebuie să le mulțumim pentru disponibilitate. Invităm pe toată lumea să fie alături de noi, familie, prieteni, foști sportivi, Federația Română de Rugby, toată lumea este binevenită pentru a-l pomeni pe unul din cei mai mari oameni din rugby-ul românesc", a declarat președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.

v v v

Pe 27 iunie, s-au împlinit șapte ani de la trecerea în neființă a reputatului antrenor emerit Mihail Vasile Naca, la vârsta de 70 de ani, în urma unei grele suferințe. Legendă a rugby-ului românesc, Naca i-a adus Farului șase titluri de campioană, primul fiind obținut în 1974, iar ultimul în 1996. 

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.6538 secunde