Cristian Pletea, cel mai bun la Europe Youth Top 10

280
Cristian Pletea, cel mai bun  la Europe Youth Top 10 - cristianpletea-1536593636.jpg

Articole de la același autor

Jucătorul constănțean Cristian Pletea a câștigat turneul de tenis de masă Europe Youth Top 10 - juniori, de la Vila Real (Portugalia), cu șapte victorii din nouă partide. Este al patrulea triumf pentru român la această competiție ce îi adună laolaltă pe cei mai valoroși sportivi europeni la această categorie de vârstă.

Un alt compatriot, Rareș Sipoș, s-a clasat pe locul cinci, cu șase victorii și trei înfrângeri.

La junioare, Andreea Dragoman a ocupat locul al doilea (șapte victorii, două eșecuri), iar Tania Plăian s-a clasat a treia (șase succese, trei înfrângeri), concursul fiind câștigat de sârboaica Sabina Surjan, cu nouă victorii.

La cadete, campioana europeană Elena Zaharia s-a clasat pe locul al treilea, cu șase victorii și trei înfrângeri. Franțuzoaica Prithika Pavade a câștigat titlul, cu nouă victorii, iar a doua a fost rusoaica Elizabet Abraamian, cu opt victorii și un eșec. Constănțeanca a câștigat cu 4-2 meciul cu sârboaica Radmila Tominjak și cu 4-0 disputa cu lituaniana Kornelija Riliskyte, cedând cu 3-4 în fața rusoaicei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5426 secunde