Mai multe ştiri online:

Cristian Pletea, calificat pe tabloul principal la Open-ul Tunisiei

Ştire online publicată Vineri, 07 Aprilie 2017. Autor: Mihai CHELEȘ
Jucătorul de tenis de masă Cristian Pletea, de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanța, s-a calificat pe tabloul principal al Open-ului Tunisiei, ce are loc, în aceste zile, la Redes. Competiția, inclusă în calendarul ITTF, este destinată juniorilor și cadeților.

Constănțeanul a trecut fără probleme de grupa preliminară, după ce a înregistrat trei succese (din tot atâtea partide) identice, scor 3-0, împotriva sportivilor Amine Sta (Tunisia), Azzeddine Lazazi (Algeria) și Meshari Al-Dawsari (Arabia Saudită).

Un parcurs similar a avut și un alt tricolor, Rareș Sipos, cel care n-a cedat niciun set în grupa sa. Cei doi sportivi români fac pereche în proba de dublu, acolo unde îi vor avea adversari, în turul inaugural, pe irakienii Mohamed Elsisy și Yassin Wael.

Pe tabloul feminin, România va fi reprezentată de două sportive, Adina Diaconu și Andreea Dragoman, calificate fără emoții din grupa preliminară.

Cei patru sportivi sunt coordontați de antrenorii Petre Arnăutu și Mădălin Ionașcu. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 8576 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 4037 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Monden
luni, 15 iulie Foto : Cornelia Catanga a făcut infarct! 2960 vizite, 0 comentarii Cornelia Catanga a făcut infarct!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8794 secunde