Cupa României la rugby, ediția 2010 / 2011

Cristian Brănescu, la un pas de o calificare istorică în finală

862
Duminică, sunt programate semifinalele ediției 2010 / 2011 a Cupei României la rugby.
Cel mai interesant meci va aduce față în față pe CSM București, echipă antrenată de constănțeanul Cristian Brănescu, și CSM Știința Baia Mare, campioana României, care a trecut, în ultimul "sfert", cu scorul de 47-7, de RC Grivița.
După evoluția onorabilă din DN, unde au terminat pe prima poziție în play-out, oamenii "Francezului" vor încerca să opună rezistență și în fața "zimbrilor". Petreanu, Munteanu, Zapan, Florea, Zainea și colegii lor își doresc să repete surpriza din "sferturi", când au eliminat Farul, și să urce, în premieră, în finală. Șanse există, pentru că Baia Mare nu-i va putea folosi pe rugbiștii de la echipa națională.
Meciul CSM București - CSM Știința Baia Mare va începe la ora 11.00 și va fi găzduit de stadionul "Arcul de Triumf" din București. Pe aceeași arenă, dar de la ora 13.00, se va disputa și cealaltă semifinală, dintre RCM Timișoara și Steaua București. Ambele întâlniri vor fi transmise în direct de GSP TV.
Și o ultimă veste pentru iubitorii sportului cu balonul oval. Sâmbătă, aceștia vor putea urmări la TV trei super-meciuri amicale: Anglia - Noua Zeelandă (ora 16.30, Sport 1), Țara Galilor - Australia (ora 16.30, Dolce Sport) și Irlanda - Africa de Sud (ora 19.00, Dolce Sport).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 02 Noiembrie 2010
Stire din Sport : Farul, prăbușit de "tripleta de aur"
Miercuri, 27 Octombrie 2010
Stire din Sport : Cine este omul de care se teme Farul?
Luni, 18 Octombrie 2010
Stire din Sport : Salvați de constănțeanul Nicolae
Pagina a fost generata in 2.5335 secunde