Constantin Samson, noul președinte al clubului CSM Medgidia

1642

Articole de la același autor

Omul de afaceri Constantin Samson, patronul SC Fruvimed SA, a preluat funcția de președinte al clubului CSM Medgidia, decizia fiind luată în cadrul ședinței Adunării Generale a grupării sportive din municipiul de pe malul Canalului.
Cu acest prilej, Valentin Marcu a fost numit vice-președinte, schema Consiliului Director fiind completată cu Sorin Petrică Țuțuianu (viceprimarul municipiului Medgidia), Petre Epure, Gheorghe Staicu, Apti Metin și reprezentantul firmei Lafarge. Consiliul Director a ales apoi noua echipă de conducere a celor două secții. La fotbal, președinte a fost desemnat Ion Gana, iar director executiv - Ionel Smochină, în timp ce, la handbal, Eugen Voineagu a rămas președinte, iar director executiv - Valentin Neagu.
Cei șapte membri ai Consiliului Director au stabilit susținerea consistentă a celor două secții, pentru care, în acest an competițional, vor aloca fonduri în valoare
totală de un milion de euro.
De asemenea, s-a propus încheierea unui parteneriat public-privat între Consiliul Local al municipiului Medgidia și SC Fruvimed SA, al cărui scop este reabilitarea întregii structuri de cazare din cadrul Complexului Stadion, precum și modernizarea restaurantului din incinta respectivă.
"Dacă se va încheia acest parteneriat, mă angajez să investesc 1.500.000 de lei pentru reabilitarea Hotelului Stadion. Totodată, voi oferi gratuitate la cazare pentru sportivii de la CSM Medgidia, precum și gratuitatea meselor servite în restaurant", a afirmat Constantin Samson.

Se reînființează secția de box
În maximum un an, CSM Medgidia se va transforma din organizație neguvernamentală non-profit într-o societate pe acțiuni, asemănătoare cluburilor profesioniste, dar în care municipalitatea va deține un număr important de acțiuni.
În fine, membrii CD au decis ca, în cadrul clubului, să se înființeze și o secție de box, Medgidia având o tradiție bogată în acest sport, ramură în care a dat, de-a lungul timpului, mai mulți campioni și vicecampioni naționali.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1758 secunde