Constănţeanul Yannick Alexandrescu, sfert-finalist în turneul Les Petits As Mondial

256
Constănţeanul Yannick Alexandrescu, sfert-finalist în turneul Les Petits As Mondial - 11-1644233803.jpg

Articole de la același autor

Tânărul tenismen constănţean Yannick Alexandrescu, de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, a reuşit o performanţă onorabilă la turneul Les Petits As Mondial, un veritabil campionat mondial rezervat jucătorilor cu vârste sub 14 ani, desfăşurat, timp de o săptămână, în Franţa, la Tarbes.

În proba masculină de dublu, Yanick Alexandrescu şi partenerul său, italianul Darderi, favoriţii nr. 4, au urcat până în sferturile de finală, fază în care aveau să fie eliminaţi de către germanii Dedura-Palomero/ McDonald, cei care aveau să fie finaliştii ediţiei din acest an.

Cel mai bun rezultat al delegaţiei României a fost reuşit de Matei Todoran, de la Clubul Sportiv Transilvania 2010, care, după trei meciuri mari în compania a trei favoriţi - 5-7, 7-6 (6), 3-0 abandon cu grecul Messis (nr. 11), 6-4, 6-3 cu americanul Kennedy (nr. 8) şi 7-6 (5), 7-5 cu ecuadorianul Chavez (nr. 15) -, a acces în semifinale, fază în care a fost învins de Thijs Boogaard (Ţările de Jos, cap de serie nr. 3), cel care avea să câştige, de altfel, şi turneul.

În drumul spre titlu, olandezul Boogaard l-a eliminat şi pe constănţeanul Yannick Alexandrescu (favorit nr. 5), în faza sferturilor de finală.

La turneul din „Hexagon”, în întrecerea feminină, a fost prezentă şi o jucătoare constănţeană, Andreea Soare, sportiva legitimată la CS Medgidia, acceptată direct pe tabloul principal, părăsind competiţia după turul întâi.

Ceilalţi reprezentanţi ai României în probele de simplu au ratat calificarea în fazele superioare. David Popa a ieşit în turul doi, iar Alejandro Berge Nourescu, Sergiu Urzică şi Maia Burcescu, ultima ajunsă pe tabloul principal ca urmare a succesului din calificări, nu au putut depăşi runda inaugurală.

„După mult timp, putem spune că, pentru ţara noastră, acest eveniment a reprezentat un real succes, graţie rezultatului obţinut de Matei Todoran. Păstrându-ne optimismul, să sperăm că pragul atins anul acesta va fi confirmat şi depăşit la ediţiile următoare ale prestigiosului turneu francez”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis.

XXX

Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep ocupă locul 22 în clasamentul WTA, ierarhie dată publicităţii luni, 7 februarie. Faţă de săptămâna trecută, Halep este în urcare de o poziţie.

Alte patru românce sunt prezente în Top 100 WTA: Sorana Cîrstea - 31, Irina Begu - 56, Jaqueline Cristian - 58, Gabriela Ruse - 61, în timp ce Ana Bogdan se află pe 101.

Foto: Federaţia Română de Tenis / frt.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3144 secunde