X

Constanța, gazda Turneului universitar de tenis de masă

240
Constanța, gazda Turneului universitar de tenis de masă - constanta-1416506819.jpg

Articole de la același autor

Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității "Ovidius" organizează în acest sfârșit de săptămână, etapa zonală și cea finală a Turneului universitar de tenis de masă, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru", de la ora 15.00.

Etapa zonală a turneului universitar de tenis de masă se va desfășura sâmbătă, 22 noiembrie. Primii doi câștigători se vor califica la turneul final, care va avea loc duminică, 23 noiembrie, în aceiași locație, de la ora 10.00. La turneul final, vor concura câștigătorii fazelor zonale, organizate în cele mai importante șase centre universitare care au reunit 300 de participanți din 21 de universități.

"Studenții vor avea ocazia să vadă un meci demonstrativ între Elisabeta Samara, de trei ori campioană europeană la tenis de masă, și Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic la natație, în proba mas-culină", se arată într-un comunicat de presă emis de conducerea (FEFS).

La eveniment, va fi prezent președintele Federației Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, și secretarul general Radu Voinea.

Evenimentul este organizat de FEFS și Student Sport, care vor premia participanții cu ajutorul partenerilor Coca Cola, Cris-Tim, Banca Transilvania și Constanța Altfel. Regulamentul competiției este elaborat cu sprijinul Federației Române de Tenis de Masă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6541 secunde