Universitatea Reșița - CS Tomis 25-25, în Liga Națională de handbal feminin

Constanța, egalată cu patru secunde înainte de final

2360
Constanța, egalată cu patru secunde înainte de final - 395b197c65961b70132e7bea14250344.jpg
CS Tomis a scăpat printre degete o victorie pe care ar fi meritat-o din plin în deplasarea de la Reșița.
A avut avantaj chiar și de cinci goluri, dar s-a văzut egalată cu patru secunde înainte de final, această remiză reducându-i mult șansele de calificare
în cupele europene.

Handbalistele de la CS Tomis au început destul de crispat meciul de sâmbătă, de la Reșița, în compania Universității, întâlnire contând pentru etapa a 19-a a Ligii Naționale. Beneficiind și de forma de zile mari a portarului Paula Teodorescu, gazdele s-au distanțat la patru goluri, 11-7, dar scorul după primele 30 de minute avea să fie doar 13-11.
Repriza secundă a fost mult mai dramatică. Tomisul a egalat la 14 (min. 35), apoi, încet-încet, a preluat inițiativa, s-a desprins la cinci "lungimi" (18-23, în min. 48; 19-24, în min. 52) și se părea că nu mai poate fi ajunsă. Din păcate, constănțencele și-au pierdut concentrarea și au primit cinci goluri consecutiv, astfel că s-a ajuns la 24-24, în min. 57. Ionela Topa a mai adus o dată avantaj pentru Tomis, însă, cu doar patru secunde înainte de final, reduta dobrogeană a cedat și meciul s-a terminat la egalitate, 25-25.
Pentru CS Tomis, au înscris Loredana Mateescu (6), Andreea Tîlvîc, Diana Druțu (câte 5), Aneta Gheorghe, Andreea Dincu, Ionela Topa (câte 2), Ale-xandra Iovănescu, Florina Zamfir și Diana Pătru (câte 1).
Așadar, antrenorul Ion Crăciun debutează cu stângul, pentru că, în urma acestei remize, CS Tomis nu mai are decât șanse teoretice de calificare în cupele europene.
Celelalte rezultate ale rundei: HC Oțelul Galați - Cetate Deva 24-23, HCM Baia Mare - HCM Roman 27-19, Rapid București - HCM Buzău 36-35, HC Zalău - Rulmentul Brașov 32-24, U Cluj - Știința Bacău 32-24. Partida Oltchim Râmnicu Vâlcea - HC Dunărea Brăila se va juca mâine.
În clasament, lideră incontestabilă este Oltchim (38 puncte), urmată, în ordine, de U Cluj (29 p), HC Zalău (26 p), HCM Roman (25 p), HCM Baia Mare (25 p, golaveraj inferior), HC Dunărea Brăila (21 p) și CS Tomis (20 p).
Etapa viitoare (sâmbătă, 20 martie), CS Tomis va întâlni, pe teren propriu, pe HC Oțelul Galați. Apoi, campionatul se va întrerupe, până în data de 10 aprilie, pentru a permite echipei naționale să susțină meciuri în campania de calificare la Campionatul European din 2010.
***
Aseară, la Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin, Oltchim, a învins, cu scorul de 32-27, pe Hypo Viena, într-o partidă contând pentru etapa a cincea a Grupei a II-a principală a Ligii Campionilor.
Formația antrenată de Radu Voina s-a calificat în semifinalele competiției, alături de Viborg, care a trecut la pas, 35-28, acasă, de Dinamo Volgograd. Etapa viitoare: Hypo Viena - Dinamo (19 martie) și Viborg - Oltchim (20 martie).
Din cealaltă grupă principală, în penultimul act vor merge Larvik și Gyor.
***
Iată și rezultatele etapei a 20-a a Ligii Naționale de handbal masculin: Universitatea Bucovina Suceava - CSM Satu Mare 38-31, Poli Timișoara - HC Odorhei 31-29, Universitatea Cluj - Dinamo București 29-24, UCM Reșița - SCM Brașov 34-26, Pandurii Târgu Jiu - Steaua București 32-28. Meciul HC Minaur Baia Mare - HCM Constanța se va disputa mâine, de la ora 17.00, în direct la Digi Sport Plus.
Clasament: 1. HCM Constanța (34 p), 2. UCM Reșița (28 p), 3. Steaua (25 p), 4. Știința Bacău (25 p, golaveraj inferior), 5. Pandurii Târgu Jiu (21 p).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Martie 2010
Stire din Sport : Ultimul tren spre Europa
Pagina a fost generata in 0.3751 secunde