Constanța caută o nouă mare campioană la gimnastică!

333
1
Constanța caută o nouă mare campioană la gimnastică! - constanta1-1405964635.jpg

Articole de la același autor

Ieri, la Constanța, s-a dat startul celei de-a doua etape a proiectului național "Relansarea gimnasticii românești".

32 de fetițe, din Dobrogea, cu vârste de 7-8 ani, au început antrenamentele încă din prima zi, alături de antrenorii Cătălin Meran și Mirela Szemerjai. Ele vor avea o săptămână de cantonament, în vederea selecției pentru obținerea unei burse, în cadrul proiectului, din septembrie.

"Este dificil, pentru că sunt mici. Unele nu pot sta departe de părinți. Acum este o perioadă de acomodare, pentru că pe noi ne inte-resează cum se acomodează fără părinți. Noi știm ce să facem cu ele în sală și vor evolua, dar important este să stea fără mama și tata", a declarat antrenoarea Mirela Szemerjai.

Programul începe de dimineață, iar fetele au ore fixe pentru masă, antrenamente, odihnă, dar și distracție. Multe dintre ele sunt pentru prima dată la malul mării. În această perioadă, micuțele vor avea ocazia să meargă la plajă sau să viziteze muzeele constănțene. Antrenorii Cătălin Meran, Mirela Szemerjai și fosta campioană olimpică Daniela Sofronie se vor ocupa de cele mici în mai multe privințe, nu doar în sala de antrenament.

"Vom fi mai mult decât antrenori pentru cele 30 de fetițe, care vor veni în septembrie. Trebuie să sociali-zeze între ele, să se dezvolte, iar noi trebuie să le ajutăm", a mai adăugat profesoara Mirela Szemerjai.

Săptămâna viitoare, sunt aștep-tate alte aproximativ 30 de gimnaste. Din totalul de 70 de fetițe, doar 30 vor reveni la Constanța, în luna septembrie. Bursele acordate prin proiectul "Relansarea gimnasticii românești" includ cazare, masă, cursuri la școală și ore de antrenament. 

Comentează știrea

cetățean revoltat!
25 iulie 2014
o treaba buna...

Și pentru fetițele care deja sunt la gimnastica nimica? Câteva dintre ele vin tot din localități apropiate...și vin de plăcere, unele chiar de la vârsta de 3 anisori, nu ca acuma când se oferă bursa....de ce pentru cele deja înscrise nu se oferă nimica..?!? Pe ele cine le sustine?Adică pentru unii muma si pentru alții ciuma, rușine sa va fie....Va mai întrebați de ce nu se mai face performanta!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2936 secunde