Concurs de dans sportiv, în week-end, la Medgidia

495
Concurs de dans sportiv, în week-end, la Medgidia - danssportiv-1537367746.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 22 septembrie, Primăria Municipiului Medgidia va organiza, alături de Clubul de Dans Sportiv "Ritmo del Mar", sub egida Federației Române de Dans Sportiv, cea de-a doua ediție a concursului național Festival de Dans Sportiv. 


Evenimentul se va desfășura în Sala Sporturilor din cadrul Complexului Sportiv "Iftimie Ilisei", în intervalul orar 8.00 - 20.00, iar intrarea este liberă. 


Peste 500 de dansatori din toate zonele țării se vor reuni într-o competiție încărcată de emoție, culoare și dinamism. Evoluția pe scenă a participanților cu vârste cuprinse între 4 și 35 de ani va fi atent supravegheată și exigent notată de cei 30 de arbitri care alcătuiesc juriul concursului. 


În cea de-a doua ediție a concursului, se face remarcată prezența multiplului campion național la dans sportiv Mihai Petre, cunoscut membru al juriului concursului "Românii au talent". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6573 secunde