CM 2018. BRAZILIA, EGAL CU ELVEȚIA!

168

Articole recomandate

Brazilia, una dintre favoritele Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, a reușit doar un rezultat de egalitate cu Elveția 1-1 (1-0), duminică seara, pe Rostov Arena din Rostov pe Don, în Grupa E a competiției.

La fel ca vicecampioana mondială Argentina (1-1 cu Islanda) sau campioana mondială Germania (0-1 cu Mexic), Selecao nu a izbutit sp debuteze cu dreptul în Rusia, în fața unei echipe foarte solide, disciplinate, care a reușit să anihileze fantezia sud-americană.

Philippe Coutinho (20) a marcat pentru cvintupla campioană mondială, însă Elveția a egalat după pauză, prin Steven Zuber (50).

Prima ocazie a partidei a fost semnată de Dzemaili (3), care a reluat peste poartă.

Brazilia a pus stăpânire pe joc și a trecut pe lângă deschiderea scorului în min. 11, când o eroare a lui Schaer i-a oferit mingea lui Paulinho în 6 metri, dar jucătorul Barcelonei a trimis puțin pe lângă.

Selecao a deschis scorul în min. 20, prin Coutinho, cu un șut splendid din colțul careului, la bara a doua, mingea a izbit stâlpul porții și a intrat în plasă.

Echipa ''auriverde'' nu a forțat, dar își putea mări avantajul în finalul primei reprize, când Thiago Silva a reluat cu capul peste poartă (45+2).

Elveția a reușit egalarea la scurt timp după pauză (50), prin Zuber care a reluat cu capul, după ce l-a împins ușor pe Miranda, mingea centrată din corner de Shaqiri.

Sud-americanii au asediat poarta lui Sommer, dar defensiva elvețiană a funcționat aproape perfect, dar când a fost depășită a intervenit providența.

Coutinho (58) a avut două șuturi în blocaj, iar apoi mingea trimisă de Neymar a fost deviată în corner. Coutinho (70) a ratat o mare ocazie, după pasă foarte bună de la Neymar, șutând alături de poartă.

Elveția a mai avut ieșiri din propria jumătate, dar singura dată când a reușit să finalizeze a fost în min. 73, când Dzemaili a șutat din marginea careului, dar Alisson a prins.

Brazilia a solicitat penalty la un contact între Akanji și Gabriel Jesus (74), dar arbitrul nu a dorit să apel nici la asistența video.

Neymar (78) a șutat de la distanță, dar a prins Sommer, Firmino (80) a tras din unghi, mult peste poartă, Neymar (88) a trimis cu capul pe centrul porții, pe direcția lui Sommer, care apoi a scos mingea trimisă cu capul de Firmino (90). Miranda a tras pe lângă poartă din careu (90+1), iar ultima ocazie a fost reluarea lui Renato Augusto, respinsă salvator de Schaer (90+6).

Brazilia s-a impus în trei din cele nouă confruntări cu Elveția, Nati a câștigat de două ori, iar alte patru meciuri s-au încheiat la egalitate. Ambele meciuri directe de la Cupa Mondială s-au terminat la egalitate, primul în 1950, în Brazilia, scorul fiind 2-2. Ultima confruntare a fost un amical jucat în august 2013, Elveția învingând cu 1-0.

Brazilia avea de luat o revanșă și după eșecul suferit la Cupa Mondială Under-17 din 2009, când Elveția se impunea cu 1-0 și ulterior cucerea titlul. La echipa din Țara Cantoanelor jucau atunci Xhaka, Seferovic și Rodriguez, iar pentru brazilieni evoluau Alisson, Casemiro, Coutinho și Neymar.

Serbia este liderul Grupei E, după 1-0 cu Costa Rica.

Următoarele meciuri vor fi pe 22 iunie, Brazilia - Costa Rica, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg), și Serbia - Elveția, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad).

Brazilia - Elveția 1-1 (1-0)

Au marcat: Philippe Coutinho (20), respectiv Steven Zuber (50).

Rostov pe Don, Rostov Arena: 43.109 spectatori

Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa E

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8513 secunde