Cine sunt câștigătorii primei ediții a Turneului Open Venus la beach volley

215
Cine sunt câștigătorii  primei ediții a Turneului  Open Venus la beach volley - cineturneuvoleiplaja-1435595135.jpg

Articole de la același autor

Week-end-ul trecut, plaja "Perla Venusului" a găzduit prima ediție a Turneului Open Venus la volei pe plajă, competiție la startul căreia s-au aliniat 15 echipe, alcătuite din jucători amatori sau profesioniști, din țară și străinătate.

"În ciuda vântului care a bătut foarte tare, jucătorii s-au adaptat perfect. Au fost echipe foarte bune. Ne bucurăm că am reușit de la prima ediție să atragem atenția sportivilor străini. Am avut participanți din Republica Moldova și chiar din SUA, de la Miami. Toți jucătorii au creat un spectacol foarte frumos pe nisipul de la «Perla Venusului»", a declarat, pentru "Cuget Liber", Adelin Tecu, reprezentantul Federației Române de Volei.

La categoria feminină, pe primul loc s-a clasat echipa formată din Lily Olteanu și Adriana Vîlcu, în timp ce, la masculin, a câștigat echipa compusă din George Carpen și Valentin Hupoiu. La ambele categorii, pe următoarele două poziții s-au clasat echipe din Republica Moldova.

Câștigătorii au fost premiați cu medalii și diplome, iar ocupanții primului loc de la fiecare categorie au fost recompensați cu 100 de euro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0118 secunde