Chirondojan cere excluderea din arbitraj a lui Cristian Răduță

1498
Chirondojan cere excluderea din arbitraj a lui Cristian Răduță - 07a841d9d548265d67ac8897f60f1b06.jpg
Președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan, era negru de supărare după meciul cu Pantelimon.
"Această înfrângere mi-a lăsat un gust amar, pentru că nu am fost lăsați să jucăm. Cristian Răduță și-a bătut joc de echipă și trebuie exclus din arbitraj. S-au cheltuit bani - subliniez, bani privați -, s-au făcut investiții cu scopul de a juca și câștiga finala mare, dar acest individ a călcat în picioare munca de un an de zile a jucătorilor și antrenorilor. Răduță a enervat pe toată lumea, nu a lipsit mult să nu-l bată părinții copiilor. E clar că a avut o comandă: victoria Pantelimonului. Nici acum nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. O gașcă aflată la conducerea arbitrajului distruge rugby-ul românesc", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Chirondojan.
Șeful clubului constănțean a precizat că, în viitor, gruparea pe care o conduce se va baza pe copii și juniori sub 16 ani.
"Sincer, abia aștept să se termine campionatul. Locul trei nici nu mă mai intere-sează. Că vom câștiga sau nu medaliile de bronz, contează mai puțin. Din toamnă, începem reconstrucția. O luăm de jos, de la copii. Vom crea o echipă de juniori Under 16 și ne vom înscrie în campionatul Bucureștiului. Sper ca măcar aici să fim lăsați în pace. Deja s-a ajuns prea departe. Toate aceste scandaluri, nedreptăți, incompetențe au dus în jos rugby-ul românesc. Nu trebuie să ne mai mire deloc faptul că naționala trece prin mari chinuri pentru a se califica la Cupa Mondială", a explicat Chirondojan.
v v v
Elevii care doresc să fie componenți ai clasei cu program special de rugby de la Grupul Școlar "I. Gh. Duca" sunt așteptați, zilnic, între orele 10.00 și 14.00, la selecțiile de la CS CFR și de la Grupul Școlar "I. Gh. Duca". Înscrieri la trialuri se pot face și la telefoanele 0730.664.396 sau 0747.220.150.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3564 secunde