Chelsea, campioană în Anglia. Liverpool a retrogradat

Vineri, 05 Iunie 2020
1179


Federația engleză de fotbal a declarat echipa Chelsea Londra campioană în liga feminină, deși ocupa locul secund în clasament la momentul abandonării sezonului pe 25 mai, în timp ce FC Liverpool, ultima clasată, a retrogradat, relatează presa engleză.


Sezonul feminin al Premier League a fost întrerupt în luna martie, din cauza pandemiei de coronavirus, iar pe 25 mai Federația engleză de fotbal (FA) a decis să pună capăt sezonului 2019/2020 din primele două divizii, dar fără a lua o decizie în privința clasamentului final.


Pe baza unui algoritm bazat pe puncte și meciuri jucate, FA a desemnat-o campioană pe Chelsea, care ocupa în clasament locul 2 cu 39 puncte, în urma lui Manchester City - 40 puncte, dar cu un meci mai mult disputat. Aston Villa a fost declarată campioana ligii secunde, în timp ce FC Liverpool, care la băieți este la un pas de titlu, a retrogradat în liga secundă feminină.
Conform algoritmului aplicat de FA, pe primul loc în clasament s-a plasat Chelsea cu o medie de 2,60 puncte pe meci, urmată de Manchester City - 2,50, Arsenal - 2,40, Manchester United - 1,64 etc.


Chelsea a obținut al treilea titlu de campioană din palmaresul ei, în timp ce Manchester City s-a clasat pe primele două locuri pentru al cincilea sezon consecutiv. Anul trecut, titlul de campioană i-a revenit lui Arsenal Londra.
În ediția viitoare a Ligii Campionilor, Anglia va fi reprezentată de Chelsea și Manchester City.


Sursa: Agerpres




Pagina a fost generata in 0.3462 secunde