Centrul Olimpic de Nataţie este aproape de inaugurarea oficială

279
Centrul Olimpic de Nataţie este aproape de inaugurarea oficială - centrudenatatie-1610727686.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a verificat vineri stadiul lucrărilor la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni, la finalul vizitei afirmând că obiectivul de investiţii, cofinanţat prin Compania Naţională de Investiţii, este foarte aproape de inaugurarea oficială, potrivit unui comunicat al ministerului.

„Acest complex este o investiţie importantă pentru înotul sportiv competiţional. Cunosc şi etapele prin care a trecut această investiţie a cărei finalizare a fost blocată ani la rând. Cu toate acestea, mă bucur să constat că, astăzi, Complexul Olimpic de Nataţie este foarte aproape de inaugurarea oficială. Au fost finalizate lucrările de racordare la utilităţi, motivul pentru care complexul sportiv nu a putut fi folosit până acum. A fost semnat şi contractul de furnizare a acestora”, a spus Cseke Attila, citat în comunicat.

În comunicat se adaugă că în curând va fi definitivat şi planul de distribuţie a curentului electric, urmând ca, în scurt timp, să fie făcute şi primele teste cu bazinele încărcate cu apă, racordarea la utilităţi fiind sarcina beneficiarului investiţiei.

Complexul Olimpic de Nataţie, în valoare totală de peste 33,5 milioane de euro, dispune de o suprafaţă de 7.000 mp şi are 6 bazine de înot, dintre care un bazin olimpic de înot, unul de sărituri, unul de antrenament şi trei de iniţiere şi recuperare. Cele din urmă vor putea fi folosite de public atunci când nu sunt folosite pentru antrenament, conform comunicatului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7028 secunde