Cât de jos am ajuns…

Ce șanse de calificare la CM din Japonia mai au "stejarii"

310
Ce șanse de calificare la CM din Japonia mai au

Articole de la același autor

Naționala de rugby a Spaniei a învins reprezentativa României, scor 22-10 (13-3), în etapa a 2-a din Rugby Europe International Championship 2018, într-o partidă disputată la Madrid, "ste-jarii" păstrând șanse minime de calificare la Cupa Mondială din 2019, din Japonia. 


Pentru a fi sigură de calificarea la CM, România avea trei variante - victoria, meci egal sau înfrângere la mai puțin de 10 puncte, însă niciuna nu a fost bifată. 


De 33 de ori în istorie a câștigat România în fața Spaniei, însă duminică a venit a treia victorie directă a ibericilor, după cele din 1992 și 2012. 


În urma acestui succes, "Los Leones" ocupă primul loc în Rugby Europe, cu 21 de puncte, România având 20 de puncte. Georgia este deja calificată după prima fază. 


"Stejarii" mai au variante de calificare la CM 2019, urmând a intra într-o cursă de recalificări și baraje. Și acestea vor începe cu un meci cu Portugalia, într-o singură manșă. Dacă vor câștiga, "stejarii" vor merge la barajul intercontinental. Acolo, vor întâlni cel mai probabil Samoa într-o dublă manșă (primul meci acasă). Dacă se va impune în această dublă manșă, România merge la CM; dacă nu, mai avem o șansă, în recalificări. 


Ratarea calificării la Cupa Mondială ar fi o premieră pentru "stejari", care au participat la toate turneele mondiale din 1987 și până în 2015. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 20 Februarie 2018
Stire din Sport : Cassie Sharpe, aur la schi acrobatic
Pagina a fost generata in 0.9673 secunde