CE PERFORMANȚĂ! România, din nou campioană europeană la tenis de masă

260
CE PERFORMANȚĂ! România, din nou campioană europeană la tenis de masă - tenis-1567955609.jpg

Articole recomandate

Selecționata feminină a României a cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene de tenis de masă pe echipe de la Nantes (Franța), duminică, după ce a învins Portugalia cu scorul de 3-0 în finală.

România și-a trecut în palmares al cincilea său titlu continental, după cele din 1992, 2002, 2005 și 2017.

Echipa antrenată de Viorel Filimon a reușit să se impună în minimum de meciuri în fața Portugaliei, punctele fiind aduse de Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro și de Elizabeta Samara. Din lotul României la competiția de la Nantes au mai făcut parte Adina Diaconu și Irina Ciobanu.

Bernadette Szocs, cea mai bună jucătoare română a momentului, a învins-o în primul meci pe Jieni Shao cu scorul de 3-2 (11-7, 8-11, 6-11, 11-7, 11-6), revenind de la 1-2 la seturi.

Al doilea punct, poate cel mai important, a fost adus de Daniela Dodean (căsătorită cu portughezul Joao Monteiro) a dispus de cea mai valoroasă jucătoare a echipei portugheze, Yu Fu, medaliată cu aur la Jocurile Europene de la Minsk, anul acesta, și vicecampioană europeană în 2016, cu scorul de 3-2 (7-11, 11-8, 11-9, 6-11, 11-3).

În ultimul meci, Eliza Samara, campioană europeană la individual în 2015, a trecut de Leila Oliveira cu scorul de 3-0 (11-9, 11-7, 11-6).

La Jocurile Europene din acest an, România a obținut medaliile de argint, după ce a pierdut finala cu Germania, notează Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7066 secunde