Cătălina Ponor și Cristina Neagu, mișcare pe plajă alături de sute de copii

213
Cătălina Ponor și Cristina Neagu, mișcare pe plajă alături de sute de copii - ponorsineagu-1563805052.jpg

Articole de la același autor

Litoralul românesc a găzduit în week-end-ul care tocmai a trecut o acțiune la care au luat parte două nume sonore ale sportului din țara noastră. Fosta gimnastă Cătălina Ponor, (triplă campioană olimpică) și cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu, au participat la acțiunea "Start la mișcare cu Tedi". Evenimentul s-a desfășurat în Eforie Nord, pe plaja "Barraca" (Belona) și la Constanța, pe plaja "Mystich Beach". Cele două ambasadoare ale sportului au fost înconjurate de o mulțime de copii dornici de mișcare. S-au făcut exerciții de încălzire în grup și exerciții fizice și s-au organizat diferite competiții.

Cei mai mici dintre participanți au primit cadouri din partea sponsorilor, iar evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe și fotografii. Atât Cătălina Ponor cât și Cristina Neagu s-au declarat încântate de ce au văzut pe litoralul românesc.

"Zi plină de mișcare alături de Tedi și de copii energici. Ne-am distrat pe plajă. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi!", a scris Cristina Neagu pe Facebook.

"A fost o zi frumoasă, productivă, plină de zâmbete multe și împreună cu Cristina Neagu am făcut sport cu copiii", a fost și mesajul Cătălinei Ponor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4833 secunde