Cât își prețuiește Federația Română de Lupte valorile? Campionul Ștefan Rusu: "Sufletul meu e plin de supărare!"

4192
Cât își prețuiește Federația Română de Lupte valorile? Campionul Ștefan Rusu:

Articole de la același autor

Cel mai titrat luptător al României, Ștefan Rusu, a fost prezent, timp de trei zile, la Rio de Janeiro, orașul gazdă, în aceste zile, al Jocurilor Olimpice. În vârstă de 61 de ani, fostul mare campion, medaliat cu aur la JO din 1980, cu argint la JO din 1976 și bronz la JO din 1984, a avut onoarea de a fi inclus în Hall of Fame și a fost invitat la Rio pentru a primi distincția din partea Federației Internaționale de Lupte.

Bucuria a fost una imensă pentru Ștefan Rusu, însă campionul are și un regret pe măsură: conducerea Federației Române de Lupte nu l-a invitat să vadă întrecerile turneului olimpic de lupte.

"Am rămas cu un gust amar după Rio. Aș fi vrut să rămân să văd și eu concursul de lupte. Să merg la ai noștri, să-i încurajez. Dormeam și pe jos în camera cuiva. Dar nimeni din delegația noastră nu a spus nimic. Sufletul meu este plin de supărare", a declarat Ștefan Rusu, pentru libertatea.ro.

Simțind că actuala conducere a Federației Române de Lupte nu îl prețuiește pe măsura valorii sale, Ștefan Rusu se gândește să își pună cunoștințele acumulate de o viață întreagă în slujba altui sport, mai exact - judo!

"Știu că în judo oamenii sunt foarte respectați, foarte apreciați, iar campionii sunt tratați regește. Vreau să iau legătura cu domnul Daniel Lascău, președintele Federației Române de Judo, pentru a trece la acest sport. Nu știu toate regulile de judo, dar multe procedee sunt comune. Eu aș putea lucra pe partea de forță. Pe acea explozie, care le este necesară atât luptătorilor, cât și judokanilor. Cred că aș face treabă bună. Eu sunt în stare să stau în sala de antrenament și 24 de ore, dacă e nevoie", a explicat Ștefan Rusu, pentru aceeași sursă.

XXX

Un alt sportiv care lansează săgeți către conducerea Federației Române de Lupte este Ion Panait, care spune că aportul FRL în pregătirea sa este, practic, nul.

Eliminat încă din primul tur de la JO de la Rio chiar de către rusul Islam-Beka Albiev, multiplu campion olimpic, mondial și european, Panait a povestit că s-a antrenat pentru Jocurile Olimpice din Brazilia doar o lună, pe post de sparring-partner fiind chiar soția sa. Despre bani…

"După o pauză de cinci ani, e greu să te bați cu unii care se pregătesc zi de zi. Eu am avut o lună de antrenament. Am cerut să vin din luna mai, federația să-mi plătească salariul, dar nu s-a putut", a declarat luptătorul, pentru gsp.ro.

Panait a precizat că nu ar fi revenit niciodată să lupte pentru România dacă nu l-ar fi rugat maestrul Petre Cărare, fostul său antrenor.

"Nu am vrut să vin, ținând cont de situația din țară. M-am certat cu cei din federație când am plecat în Germania. Nu mi s-a oferit ce trebuia să mi se ofere și am plecat. Am venit pentru maestrul Cărare, nu pentru federație sau Comitetul Olimpic. Ei nu au investit un cent în pregătirea mea. De o lună de zile, am primit abia renta olimpică", a mărturisit sportivul, pentru aceeași sursă.

XXX

Luptătoarea română Alina Vuc a fost învinsă de Vinesh Vinesh (India), în primul tur la categoria 48 kg, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.

Vinesh s-a impus clar în fața reprezentantei noastre, 11-0 la puncte tehnice (4-0 la puncte de clasificare).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0953 secunde