Program național derulat de DJST Constanța

"Campionii României în școală, liceu și universitate"

248

Articole de la același autor

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța implementează, la nivelul județului, Programul Național "Campionii României în școală, liceu și universitate", în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, Primăria Constanța, Inspectoratul Școlar Județean, Universitatea "Ovidius" și Federația Română Sportul pentru Toți.

Prima activitate va avea loc astăzi, de la ora 15, în sala de sport a Colegiului Național de Arte "Regina Maria", acolo unde vor fi invitați speciali doi mari înotători ai României, Beatrice Cîșlaru - medaliată cu bronz și argint la Jocurile Olimpice de Sydney 2000 și Răzvan Florea - singurul înotător român medaliat la Jocurile Olimpice de vară (bronz la Atena 2004).

Miercuri, 17 ianuarie, de la ora 14.30, la Școala Gimnazială "Grigore Moisil" Năvodari, vor veni să le vorbească viitorilor campioni Bogdan Lupșe și Mihai Georgescu - doi dintre pionierii jocului de oină la nivelul Constanței și al României.

Cea de-a treia activitate va fi întreprinsă vineri, 19 ianuarie, de la ora 11, în sala de sport a Liceului Tehnologic "Dimitrie Leonida", și îl va avea ca invitat de onoare pe Romeo Enescu - unul din cei mai valoroși jucători de volei pe care i-a avut Constanța vreodată.

În continuare, luni, 22 ianuarie, de la ora 11, la Școala Gimnazială nr. 22 "I.C. Brătianu", vor ajunge doi dintre cei mai apreciați luptători de arte marțiale de contact din România, în special K1 și MMA, constănțenii Alexandru Filip și Daniel Asaftei.

Marți, 23 ianuarie, de la ora 13, în sala de sport a Liceului Tehnologic "Ion Podaru" Ovidiu, este rândul tânărului jucător de tenis de masă Cristian Pletea (18 ani), multiplu medaliat național, european și mondial la juniori, să dezvăluie rețeta succesului.

Ultima activitate, dar nu cea din urmă, va avea loc joi, 25 ianuarie, de la ora 11.30, la Școala Gimnazială "Jean Bart", acolo unde vor fi prezenți președintele HC Dobrogea Sud Constanța, Ionuț Stănescu, team managerul Branko Angelovski și "veteranul" sârb Dalibor Cutura.

"Fiecare sportiv va explica importanța sportului în viețile noastre și câte beneficii putem avea dacă îl practicăm. Sunt sportivi care au atins marea performanță și de la care copiii au doar de învățat", a declarat, pentru "Cuget Liber", director executiv al DJST Constanța, Mariana Solomon.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5356 secunde