Campioni după două luni de antrenamente pe veliere

481
Mare surpriză mare în cursa Ypton 22. Echipajul Cialîcu / Moga a reușit să câștige locul întâi, deși se antrenează numai de două luni, "responsabil" de această performanță fiind Alexandru Micu.
"Cei doi au reușit să se impună în această probă, întrecând multipli campioni naționali cu ani buni de experiență în spate, precum Epuraș, Murtaza, Surugiu sau Teodorescu. «Minunea» este și mai mare cu atât mai mult cu cât cei doi nu mai navigaseră cu ambarcațiuni cu vele înainte de a se înscrie, în luna mai, la cercul de yachting al UMC. În plus, sportivii nici nu se cunosc prea bine, Cialîcu este din Tulcea, iar Moga, din Cluj", a declarat, pentru "Cuget Liber", Alexandru Micu.
Tânărul preparator al UMC-ului a ținut să mulțumească prin intermediul ziarului nostru tuturor celor care l-au ajutat în organizarea concursului, mai ales rectorului Cornel Panait, care a creat regata în urmă cu un an și care a sprijinit activitatea de yachting de la Universitatea Maritimă Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5414 secunde