Emoţii pentru junioarele I şi II

Campionatele Naţionale de gimnastică, la Sala Sporturilor din Constanţa

585
Campionatele Naţionale de gimnastică, la Sala Sporturilor din Constanţa - campionatele-1623335864.jpg

Articole de la același autor

86 de mici gimnaste, cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, reprezentând 15 cluburi din România, concurează, în zilele de 10 şi 11 iunie, la Campionatul Naţional, pe echipe şi individual, al junioarelor I şi II, întrecerile fiind găzduite de Sala Sporturilor din Constanţa.



Ediţia de anul acesta a Campionatelor Naţionale de junioare I şi II este organizată de Federaţia Română de Gimnastică, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi CSS 1 Constanţa.

15 cluburi - CSM Arad, SCM Bacău, CSS Bârlad, CS Dinamo Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti, CSM Cluj, CSS Viitorul Cluj, CS Farul Constanţa, CSS 1 Constanţa, LPS Cetate Deva, CSS Focşani, CSM Oneşti, CS Petrolul Ploieşti - au înscris gimnaste în competiţia de la Sala Sporturilor.

Ana Maria Bărbosu, câştigătoare a şase medalii de aur la Campionatele Europenele de la Mersin 2020, se numără printre gimnastele participante la Naţionalele de la Constanţa.

Vor fi patru echipe la nivelul 3, trei echipe la nivelurile 4 şi 5 şi o singură echipă la nivelul 6.

Doar CSA Steaua Bucureşti şi CS Dinamo Bucureşti au echipe înscrise la ambele categorii.

Concursul pe echipe se va desfăşura într-o singură zi, vineri, 11 iunie, de la ora 9.50, când va avea loc festivitatea de deschidere.

Iată programul reuniunii: orele 10.05-11.45, Concurs pe echipe, seria I-a, nivel 3; orele 13.10-14.10, Concurs pe echipe, seria II-a, nivel 4; orele 15.55-17.15, Concurs pe echipe, seria III-a, nivel 5; orele 18.50-19.50, Concurs pe echipe, seria IV-a, nivel 6.

Campionatul Naţional pe echipe şi individual va fi transmis în direct pe canalul de Facebook al Federaţiei Române de Gimnastică, vineri 11 iunie.



Reguli de acces în tribune


În premieră de la debutul pandemiei în 2020, spectatorii vor avea acces în tribunele Sălii Sporturilor dacă îndeplinesc una din următoarele condiţii:

- Să fie vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 şi să fi trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

- Să prezinte un rezultat negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore;

- Să prezinte un rezultat negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore.

„Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome evidente de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată).

În cazul înregistrării unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius, se repetă termometrizarea după cinci minute de repaus. Dacă temperatura ridicată se menţine, persoana în cauză va fi izolată de restul grupului şi i se va recomanda să contacteze autorităţile sanitare.

Participanţii la evenimentul-pilot îşi vor da acordul privind procesarea datelor cu caracter personal, GDPR, în vederea monitorizării evoluţiei stării lor clinice. Baza de date cu participanţii la evenimentul-pilot va fi transmisă către Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică”, au precizat reprezentanţii Federaţiei Române de Gimnastică. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6327 secunde