X
X
Mai multe ştiri online:

Callatis 2012 Mangalia, următorul obiectiv: promovarea în Liga a II-a

Ştire online publicată Vineri, 21 Iunie 2013. Autor: Andrei ALDEA
Echipa de fotbal Callatis 2012 Mangalia a reușit să promoveze în Liga a III-a, în urma victoriei (9-1) cu Voința Cocora. În continuare, conducătorii grupării din Mangalia au anunțat că, pentru anul viitor, se dorește promovarea în Liga a II-a. 

"A fost o muncă foarte grea, dar ne simțim împliniți, în ciuda faptului că a trebuit să o luăm de la capăt, din Liga a IV-a, cu jucători experimentați. Am reușit să promovăm și sperăm să o ținem tot așa, la anul să ne bucurăm pentru promovarea în Liga a II-a. Dorim să mai aducem jucători pentru a putea ataca următoarea promovare. În legătură cu bugetul, suntem încă în discuții cu Primăria Mangalia. Pe viitor, va exista un contract de asociere, deoarece autoritățile locale ne vor susține pentru a putea realiza acest obiectiv. Lotul actual nu va suferi modificări majore. În schimb, vom acoperi anumite posturi deficitare, iar alte posturi le vom dubla. Avem o colaborare strânsă cu cei de la Academia Hagi, de unde ne vom lua tineri jucători", a declarat președintele Callatis Mangalia, Alexandru Luchici. 

Pentru moment, jucătorii au primit o mini vacanță de două săptămâni. Reunirea lotului este programată pe data de 8 iulie. 

"Este un pas mic făcut, pentru că urmează o nouă provocare în Liga a III-a. Noi sperăm ca, în vară, după ce începem pregătirile, să avem un lot cât mai competitiv ca să putem ataca promovarea", ne-a spus și antrenorul nou-promovatei, Mugurel Cornățeanu. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.386 secunde