Echipa feminină de baschet 3X3 a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, iar Constanța a contribuit la această performanță prin faptul că, la malul mării, s-a disputat ultimul Festival Universitar de Baschet 3x3, turneu care a contat pentru calificarea tricolorelor la Jocurile Olimpice. Evenimentul a avut loc, în perioada 17-31 octombrie, la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius".
Ieri, în aceeași locație, s-a desfășurat un eveniment festiv în cinstea acestei calificări, precedat de o conferință de presă la care au luat parte primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, rectorul Universității "Ovidius", prof. univ. dr. Sorin Rugină, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport, prof. univ. dr. Mirela Damian, și președintele Federației Române de Baschet, Horia Păun.
Performanța este una incredibilă pentru țara noastră, mai ales că această disciplină va fi introdusă, în premieră, la Jocurile Olimpice, începând din vara anului viitor.
"În calitate de român, mă uit cu mândrie la faptul că, astăzi, echipa noastră va ajunge să ne reprezinte la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ne dorim ca echipa de baschet 3x3 care ne va reprezenta la prestigioasa competiție să poarte pe tricouri, la vedere, emblema «I love CT», care reprezintă inima Constanței. Voi încerca să aduc sponsori cu ajutorul cărora să facem ca ținuta să fie una de excepție și care să amintească faptul că această calificare a avut loc la Constanța. Îi mulțumesc președintelui Federației Române de Baschet, Horia Păun, și cred că împreună avem multe lucruri de făcut, mai ales că este o persoană foarte dinamică și mai ales că mi-a dezvăluit cu onestitate că și-ar dori să vină din ce în ce mai des la Constanța. Mă bucur că baschetul stârnește mult interes la Constanța și îi încurajez pe toți copiii să practice acest sport minunat", a declarat primarul Decebal Făgădău.
După conferința de presă susținută chiar pe terenul Facultății de Educație Fizică și Sport, organizatorii au pregătit câteva surprize pentru cei prezenți. Mai mulți studenți din anii I, II sau III au făcut spectacol, fiecare la disciplina pe care o practică în mod constant. Astfel, asistența a avut parte de un spectacol frumos de gimnastică aerobică, dansuri, dar și un exercițiu la sol din cadrul disciplinei gimnastică artistică.
La eveniment, au mai fost prezenți coordonatorul departamentului 3X3 al Federației Române de Baschet, Andrei Talpeș, care s-a implicat în organizare, antrenorul BC Athletic, Alexandru Olteanu, dar și fostul mare atlet Ilie Floroiu, în prezent consilier pentru sport al primarului Decebal Făgădău.
XXX
Președintele Federației Române de Baschet, Horia Păun, așteaptă cu nerăbdare startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo și chiar și-a propus un obiectiv îndrăzneț.
"Este un eveniment important pentru sportul românesc. Încă o echipă, alături de cea de fotbal, se califică la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla fără aportul Universității «Ovidius», fără aportul nemijlocit și implicarea tuturor cadrelor didactice și al studenților de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, iar prezența mea aici vine ca o confirmare a muncii depuse și sunt aici ca să le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut. Constanța este un oraș cu mare tradiție și sunt convins că, pe viitor, municipalitatea va fi la fel de implicată pentru a aduce marea performanță la malul mării. Am fost învățat de mic să am obiective îndrăznețe și ca și un obiectiv personal și sigur o să fiu în stare să îl transpun și echipei, este cel puțin o calificare în semifinale la Jocurile Olimpice de la Tokyo", a declarat președintele FR de Baschet, Horia Păun.