Calcă pe urmele mamei! Sabrina Voinea, medaliată cu aur la Cupa Elveției

Luni, 04 Noiembrie 2019
205
Sportivii de la CS Farul Constanța demonstrează, în fiecare săptămână, că au stofă de campioni. Ultima performanță îi aparține gimnastei Sabrina Alexia Maneca Voinea, fiica fostei mari campioane Camelia Voinea. 


Sabrina Voinea a participat împreună cu echipa României la Cupa Elveției Under 13, acolo unde micuțele tricolore au urcat pe prima treaptă a podiumului, reușind să cucerească medaliile de aur. 


Sabrina Voinea, care este antrenată chiar de mama sa, a avut o evoluție încântătoare și a adus astfel cinste clubului de la malul mării. Ea nu a concurat doar în proba pe echipe, ci și la individual, acolo unde a fost foarte aproape să cucerească o nouă medalie. S-a clasat, totuși, pe locul 4, obținând astfel un rezultat foarte bun. 


"O echipă frumoasă. Echipa noastră! Gimnastele și antrenorii - «Țară, țară, vrem campioane» - au motive de bucurie. Iar noi, alături de ei. Echipa României a câștigat ediția din acest an a Cupei Elveției Under 13, impunându-se în fața Franței, Germaniei și a țării gazdă", a transmis conducerea Federației Române de Gimnastică. 


XXX 
Clubul Sportiv Farul a avut reprezentanți și la Campionatul European de Karate WSF 2019, competiție care s-a desfășurat în perioada 1-3 noiembrie. 


Livia Cotoban, Andreea Cotoban, Mihaela Constandache și Andrei Găvan sunt sportivii care au obținut medalii pentru CS Farul la acest eveniment. Echipele de Kata și Kumite, care au fost formate din sportivii enumerați mai sus, au cucerit și ele o medalie de aur, respectiv una de argint. 


XXX 
La Campionatul Mondial de lupte pentru seniori Under 23, care a avut loc în Ungaria, la Budapesta, a participat din partea Clubului Sportiv Farul Constanța luptătorul Răzvan Arnăut, care a terminat pe locul 7, la categoria 60 de kilograme. 
Chiar dacă nu a cucerit o medalie, Răzvan Arnăut a reușit să își depășească cea mai bună performanță obținută la o competiție de acest gen. 


XXX 
În perioada 1-3 noiembrie, Buzăul a găzduit turul Campionatului Național de seniori - feminin la tenis de masă. Echipa Clubului Sportiv Farul Constanța a terminat pe locul 3 și așteaptă cu nerăbdare returul acestei întreceri. 
Echipa a fost formată din Elena Zaharia, Alina Zaharia, Camelia Mitrofan și Anamaria Sebe. 
Anamaria Sebe este și antrenoare la CS Farul, ea ocupându-se de pregătirea sportivelor. 


Pagina a fost generata in 0.2607 secunde