Bradley de Nooijer, meciul 100 în tricoul Viitorului

56
Bradley de Nooijer, meciul 100 în tricoul Viitorului - bradley2-1602075317.jpg
Fundașul stânga al FC Viitorul Bradley de Nooijer a bifat în duelul cu CFR Cluj meciul 100 în tricoul formaţiei constănţene.

În vârstă de 23 de ani, pe care îi va împlini luna viitoare, fotbalistul olandez a ajuns la FC Viitorul în august 2017, iar de atunci, a evoluat în 87 de partide în Liga I, şase în preliminariile Europa League, şase în Cupa României și una în Supercupa României.

Alături de FC Viitorul, a câștigat singurele sale trofee din carieră: Cupa României și Supercupa României, în 2019.

Toate acestea l-au determinat pe fundașul stânga olandez să semneze un nou contract cu FC Viitorul, valabil până la finalul sezonului 2022-2023.

„Sunt bucuros că am semnat un nou contract. Simt că acest club are încredere în mine şi sper că vom reuşi împreună performanţe frumoase. Anul acesta, trebuie să ne calificăm în play-off, iar după aceea vom vedea, nu pot spune că ne vom bate la titlu, trebuie să fim realişti, dar acolo se poate întâmpla orice”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, Bradley de Nooijer.

Următorul meci din campionat al FC Viitorul va avea loc, în deplasare, cu FC Voluntari, după acțiunile loturilor naționale de seniori și tineret. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7617 secunde