"Boxul românesc se află într-o situație extrem de delicată"

168

Articole de la același autor

Membrii Asociației Internațio-nale de Box Amator (AIBA), reuniți în congres extraordinar la Lausanne (Elveția), s-au pro-nunțat în favoarea admiterii pugiliștilor profesioniști la turneul olimpic, cu 88 de voturi "pentru" și patru abțineri.

Chiar dacă au primit autorizația de a participa la Rio, numărul profesioniștilor care vor fi prezenți la Rio va fi probabil unul destul de redus, în condițiile în care nu mai au foarte mult timp la dispoziție pentru a pregăti ultimul turneu de calificare din 9 iulie, din Venezuela.

România ar putea fi reprezentată la JO de la Rio de Janeiro de pugilistul profesionist Ronald Gavril (categoria supermijlocie), care

s-a arătat dispus să evolueze la Jocurile Olimpice. Țara noastră are în acest moment un singur boxer calificat la turneul olimpic, Mihai Nistor (categoria supergrea).

"Privit în ansamblu este un lucru bun, fiindcă vor lua parte cei mai buni pugiliști din lume, însă, dacă ne gândim la situația boxului româ-nesc, nu mai suntem așa de entuziaști. Chiar dacă mai sunt locuri destule valabile pentru Jocurile Olimpice, nu prea mai avem cu cine să le atacăm. Știu că Lucian Bute și Ronald Gavril și-au exprimat dorința de a participa, dar este prematur să ne pronunțăm, ei știu cel mai bine. În acest moment, Federația Română de Box are conturile blocate, din păcate nu primim sprijin nici de la minister. Ultima veste neagră a fost faptul că pugiliștii români nu vor mai face deplasarea la Campionatul European, fiindcă nu dispunem de fondurile necesare. Boxul românesc se află într-o situație extrem de delicată", a declarat Toma Matei, supervizor și vicepreședinte al Colegiului de Arbitri FRB.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.292 secunde