"Bijuteria" din spatele șerpăriei! Aventura de a ajunge la Baza Nautică a UMC

4500

Articole de la același autor

Universitatea Maritimă Constanța deține o bază nautică la standarde europene, situată pe malul lacului Siutghiol, în vecinătatea Facultății de Medicină a Universității "Ovidius". Intrarea se face din bulevardul Aurel Vlaicu, în sensul giratoriu ce este "împuns" de strada Dispensarului, zona Cireșica. Drumul către bază este unul pietruit, ce-ți amintește cumva de cartierele mărginașe ale Constanței sau de aleile pietruite din mediul rural, flancat din stânga și dreapta de dune de pământ pe care au crescut bălării înalte și pomișori. Un peisaj straniu!

Odată ajunși în curtea instituției, remarci curățenia generală, un spațiu aerisit; suntem întâmpinați de o clădire semeață, construită în urmă cu câțiva ani și destinată în totalitate profesorilor și studenților (săli de clasă, laboratoare, cămin).

Afară, gazonul tuns la linie, cele trei pontoane pregătite minuțios, "vegheate" de cele cinci ambarcațiuni ale UMC-ului (două veliere și trei bărci cu motor), pregătite oricând pentru a "deranja" luciul lacului Siutghiol. Umbrele salcâmilor fac atmosfera mult mai răcoroasă și mai plăcută. În cel mai nordic punct al bazei, "zac" două "matahale" din fier, ce deservesc bărcilor de salvare, cu ajutorul cărora studenții pot învăța cum să le folosească în diferite cazuri întâlnite în voiaje. Ambele sunt în stare perfectă. Alte două containere îți atrag rapid atenția. Din afară nici nu bănuiești cât de utile sunt.

"Sunt două simulatoare pentru prevenirea și stingerea incendiilor, în cazul unor eventuale tragedii nautice. Studenții noștri vin în serii, se echipează cu salopete, mască de aer, butelii de oxigen și învață tehnici de prim ajutor. Există o zonă specială de antrenament, cu o scară interminabilă, un labirint întunecat, simulând situații extreme din care aceștia sunt nevoiți să iasă. Probabil sunt două din cele mai tari simulatoare pe care le deține Universitatea Maritimă, alături de sala de mașini și simulatoarele de navigație. Sunt extrem de utile", a declarat, pentru "Cuget Liber", Alexandru Micu, lector universitar al UMC, președinte al Federației Române de Yachting și singurul instructor internațional recunoscut pentru formarea și coordonarea specialiștilor din domeniul yachting.

Cum era de așteptat, acesta organizează în fiecare an cercuri de yachting sau canoe, dar are un aport semnificativ și în organizarea Regatei Universităților din Constanța, devenită tradiție pe litoral, la care pot lua parte studenții pasionați de sporturi de apă.

"Încercăm să îmbinăm cât de mult posibil utilul cu plăcutul, adică sportul cu utilitatea practică pentru acești studenți ce vor deveni ofițeri", a completat Alexandru Micu.

De altfel, când intri în clădire ești întâmpinat de simbolul bazei: un glob pământesc, suspendat în mijlocul unei piscine cu apă. Sălile de clasă și laboratoarele sunt impecabile, într-o ordine și o curățenie ca la carte.

Istoria acestei baze nautice

În anul 1990, Universitatea Maritimă a primit din partea Primăriei Constanța, prin concesiune, terenul de pe malul lacului Siutghiol. Cuprindea doar două hangare pentru reparația și adăpostirea celor trei bărci deținute în acea perioadă, plus două terenuri de tenis pe bitum.

"În anul 2005, am consolidat malurile, am creat cele trei pontoane pentru acostarea bărcilor și am dezvoltat un nou concep - bază pentru sporturi nautice. Modul în care este construită universitatea noastră se adresează aproape în totalitate celor care «merg pe apă» și era ilogic ca un absolvent de universitate să nu știe să meargă cu o barcă simplă, cu motor sau cu un velier. Vara, timp de o lună de zile, avem simultan pe apă circa 80-90 de studenți, conduși și coordonați de profesorii noștri de educație fizică", a declarat, pentru "Cuget Liber", rectorul UMC, prof. univ. dr. Cornel Panait.

Până la acel moment, studenții UMC-ului făceau sport într-o sală improvizată. Practic, era o sală de clasă transformată cu bunăvoința unor profesori de sport. Actualmente, aceștia fac sport în Sala "Hidrotehnica" din zona CET.

"Era impropriu spus că studenții făceau sport, așa că am hotărât să îl facem modular. În momentul în care timpul se făcea bun, studenții ieșeau pe apă, la sporturile nautice. A mers foarte bine, așa că am decis să permanentizăm ideea. Facem sportul modular trei săptămâni, plus alte două de practică marinărească, încât să nu afectăm celelalte discipline. Timp în care toată lumea se putea adapta la apă", a completat Cornel Panait.

Construirea clădirii noi și achiziționarea dotărilor aferente s-au realizat cu ajutorul banilor proprii, obținuți din taxele universității, dar și din banii primiți de la Ministerul Educației. Însă planurile conducerii sunt departe de a fi epuizate.

"Vrem să reconsolidăm malurile cu beton, operațiune de arhitectură, un fel de teatru acvatic, în care oamenii pot sta pe băncuțele de pe marginea lacului și pot admira peisajul sau concursurile noastre. Vrem să atragem cât mai multe persoane alături de noi. În acest sens, am oferit tot sprijinul cluburilor private de yachting ce vor să-i învețe pe cei mici tainele acestui sport. Noi le punem la dispoziție toate facilitățile de care dispunem", a completat rectorul UMC.

"Se vor trezi când o persoană va fi mușcată de șarpe!"

Toate lucrurile frumoase construite în jurul acestei baze sunt umbrite, însă, de strada de acces. O problemă delicată și pentru rectorul UMC.

"Drumul reprezintă o problemă pe care noi o semnalăm încă de la mijlocul anilor 90. Din păcate, Primăria Constanța nu ne poate ajuta, fiindcă acesta este proprietatea - sau sub administrarea - Universității «Ovidius», care nu vrea în ruptul capului să cedeze acest teren. Din această cauză, primăria este cu mâinile legate. Este păcat, deoarece ce avem noi aici nu are foarte multă lume. Și totuși, nu putem rezolva această problemă. Sunt sigur că există un temei legal prin care Universitatea «Ovidius» poate ceda, printr-o formă sau alta, primăriei, bucata aceasta de pământ - de la sensul giratoriu până la bază (300 metri lungime și 4 lățime). Este greu de înțeles de ce nu se găsește nicio soluție pentru rezolvarea acestei probleme. Mă gândesc că cei de la «Ovidius» sunt temători, nu vor să-și asume cedarea. Când am primit autorizația de construcție acolo, primăria mi-a dat acordul de a face cămin studențesc și spații de învățământ. Păi, atunci, oferă-mi cale de acces să ajung la acestea. Dacă mâine UOC nu ne mai dă voie să mai trecem nici pe acea cărare de drum, atunci pe unde mergem? Dinspre Mamaia sau cu bărcile, dar ne facem cu toții de rușine. Nu se poate ca într-un oraș precum Constanța, cu două universități de drept publice civile, să nu reușești să te înțelegi cu primăria și cu cealaltă universitate. Probabil cei de la «Ovidius» se vor trezi când o persoană va fi mușcată de vreun șarpe sau orice altă lighioană ce mai trăiește prin acea vegetație. Probabil că acum privesc problema detașați, dar ar fi bine să prevină decât să trateze apoi. Ar ceda terenul primăriei, nu mie, nu unui privat ce dorește să facă baruri sau alte construcții. Ar face un bine comunității", a explicat Cornel Panait.

Lipsa locurilor de muncă? Doar un mit

Rectorul UMC a ținut să demonteze și mitul care circulă printre studenți și practicanți ai marinăriei, conform căruia sunt prea mulți doritori și prea puține locuri de muncă, iar piața este blocată.

"Nu este adevărat. Noi avem contracte cu 20-30 de companii de crewing, care reprezintă mari armatori, cărora le plasăm studenții noștri pentru perioada de stagiu, cadeția. Vă pot da și un exemplu: firma Maersk ne-a cerut 15 cadeți, studenți de-ai noștri. După cum știți, au niște criterii după care sunt aleși candidații - note bune, prezențe etc. Știți câți au acceptat să plece? Doar trei. S-ar fi încadrat mai mulți dintre ei, dar, din nefericire, o mare parte a tinerilor au ajuns într-o stare de lipsă de interes, de lehamite și nu mai doresc să navige. Au impresia că, stând la terasele pe bulevard, vor reuși în profesiune", a mai spus rectorul UMC. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7592 secunde